Două persoane, tată şi fiu, au fost atacate, duminică dimineaţă, de o ursoaică, în localitatea dâmboviţeană Vârfuri, în timp ce se aflau într-un grajd din gospodarie, la faţa locului ajungând două echipaje medicale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dâmboviţa, Eduard Telea, la faţa locului au intervenit două echipaje medicale, unul de la SMURD şi unul de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, care au acordat îngrijiri medicale victimelor.
"Din primele date rezultă că tatăl, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani, a suferit o plagă la mână, iar băiatul acestuia are zgârieturi. Ambii sunt conştienţi şi au fost preluaţi de către echipajele medicale SAJ şi SMURD, care îi vor tranporta la spital. Incidentul ar fi avut loc, conform relatărilor victimelor, în momentul în care această ursoaică cu pui a coborât din pădure în gospodăria oamenilor, aflaţi în grajd, iar aceştia probabil că au încercat să o alunge, dar ursoaica aflată probabil în căutare de hrană i-a atacat", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmboviţa, Eduard Telea.
Cei doi răniţi urmează să fie transportaţi la Spitalul Orăşenesc din Pucioasa. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »