Celebra orchestră Royal Concertgebouw din Amsterdam, condusă de Mariss Jansons, va interpreta azi, la Sala Mare a Palatului, lucrări de Enescu, Prokofiev şi Stravinski.
Articol scris de Despina Petecel Theodoru
Cu toate că lui George Enescu îi displăcea popularitatea excesivă de care s-au bucurat încă din timpul vieţii cele două Rapsodii op. 11 – prima, în La major (1901, Sinaia), a doua, în Re major (1901, Paris), – ele continuă să fie incluse în programele concertelor orchestrelor noastre şi în acelea ale multora dintre ansamblurile străine, datorită orchestraţiei „diabolic de abile“, „atrăgătoare la culme prin vivacitatea şi continuitatea ritmică˝ – aşa cum notează Pascal Bentoiu.
Tânărul Enescu pare să-şi fi exersat, aşadar, virtuozitatea componistică, în spiritul celei tipice muzicii populare auzite în copilărie. „Am scris Rapsodiile din pur instinct. Numai după aceea am căutat să-mi dau seama care era necesitatea care-mi dictase astfel“, mărturisea compozi-
torul.
Vitalitatea, verva şi picturalitatea coloritului timbral, spaţialitatea cu reverberaţii supraetajate ori juxtapuse – „Rapsodiile mele juxtapun motivele populare şi le instrumentează“– sunt doar câteva dintre caracteristicile Rapsodiei I. Pe parcursul ei se vor face auzite o serie de melodii populare româneşti arhicunoscute ca Am un leu şi vreau să-l beu, Banu Mărăcine, cântecul Mugur-mugurel (din colecţia Anton Pann), într-o tratare imitativ-contrapunctică, şi motivul Ciocârliei, care face din finalul Rapsodiei o formă de extaz dionisiac.
PROKOFIEV, LIRIC-DINAMIC
Dintre principiile care i-au tutelat actul creator, menţionate în Autobiografia sa: orientarea clasică – de extracţie beethoveniană –, inventivitatea – în sensul limbajului armonic şi al emoţiilor intense –, elementul motor – de tipul toccatei – şi lirismul,
