Andreea Raicu revine de luni, 23 septembrie, pe micul ecran ca este gazdă showului „Regina cumpărăturilor“, un format internaţional care va fi difuzat la Prima TV de luni până vineri, de la ora 16.00.
În fiecare săptămână, cinci femei vor concura pentru titlul de „Regina cumpărăturilor“ şi pentru premiul pus în joc. Fiecare participantă trebuie să se remarce prin alegerile vestimentare făcute, ţinând cont de tema primită, de buget, dar şi de personalitatea sa.
Cina la un restaurant de lux, premiera unui film, o întâlnire de afaceri, petrecerea de logodnă sau o nuntă în aer liber sunt doar câteva dintre temele propuse în show-ul de la Prima TV.
„Prin intermediul aceste emisuni, atât invitatele cât şi femeile care doresc să-şi îmbunătăţească stilul au ocazia să afle cât mai multe detalii depre diverse dress code-uri, alegerea hainelor în funcţie de forma corpului sau tendinţe. Sunt bucuroasă că pot continua ceea ce fac în cadrul comunităţii www.andreearaicu.ro şi sper să văd din ce în ce mai multe femei îmbrăcate cu gust şi personalitate“, spune Andreea Raicu.
Aspiranta la titlul de „Regina cumpărăturilor“ nu trebuie să fie doar o împătimită a modei, ci trebuie să aibă imaginaţie şi să facă cumpărăturile într-un timp limitat. În fiecare ediţie, la finalul sesiunii de cumpărături, protagonista zilei îşi va prezenta pe podium ţinuta aleasă şi va primi note de la celelalte concurente.
La finalul săptămânii, participantele vor fi notate şi de Andreea Raicu, iar cea care va obţine cel mai mare punctaj va fi desemnată „Regina cumpărăturilor“ şi va primi premiul în valoare de 1.000 de euro.