Ţara noastră susţine consolidarea parteneriatului strategic dintre Uniunea Europeană şi China, a subliniat, astăzi, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, în cadrul unei întâlniri cu vicepreşedintele Adunării Naţionale Populare Chineze, Ji Bingxuan.
Autorităţile române şi-au manifestat disponibilitatea pentru consultări bilaterale pe teme europene, pentru "clarificarea unora din aspectele sensibile din relaţiile UE - China", conform unui comunicat de presă.
China este principalul partener economic al României în Asia, iar ultima sesiune a Comisiei mixte de cooperare economică, desfăşurată la Beijing în perioada 5-6 septembrie 2013, a reflectat dorinţa ambelor părţi de a impulsiona evoluţia relaţiilor comerciale.
"Apreciem dezvoltarea şi diversificarea dialogului politic bilateral, la toate nivelurile şi în toate domeniile. Dorim să valorificăm mult mai bine, în perioada care urmează, potenţialul extraordinar al relaţiilor dintre ţările noastre. În 2014, se vor împlini 65 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice şi 10 ani de la lansarea Parteneriatului Amplu de Prietenie şi Cooperare. În acest context, ne dorim extinderea şi aprofundarea Parteneriatului cu R. P. Chineză", a precizat Valeriu Zgonea.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a primit, luni, 23 septembrie 2013, o delegaţie oficială a Adunării Naţionale Populare din Republica Populară Chineză, condusă de vicepreşedintele Adunării, Ji Bingxuan.
La întrevedere a participat şi ambasadorul R.P. Chineze în România, E.S. doamna Huo Yuzhen.
F.A. Ţara noastră susţine consolidarea parteneriatului strategic dintre Uniunea Europeană şi China, a subliniat, astăzi, preşedintele Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, în cadrul unei întâlniri cu vicepreşedintele Adunării Naţionale Populare Chineze, Ji Bingxuan.
Autorităţile române şi-au manifestat disponibil