Un fost agent FBI a pledat vinovat luni pentru oferirea de informaţii confidenţiale agenţiei Associated Press (AP), care şi-a exprimat indignarea faţă de accesul acordat de justiţie la registrele sale telefonice în vederea identificării informatorului său.
Departamentul american al Justiţiei a anunţat, într-un comunicat, că Donald Sachtleben, un fost specialist FBI în explozibili, arestat în Indiana în cadrul unui scandal de pornografie cu caracter pedofil, a recunoscut că a "dezvăluit în mod voluntar şi în cunoştinţă de cauză o informaţie de securitate naţională unui jurnalist dintr-o organizaţie media naţională neautorizată să o primească".
Acordul de a pleda vinovat, încă supus aprobării unui judecător, prevede o pedeapsă de trei ani şi şapte luni de închisoare pentru scurgere de informaţii confidenţiale şi de 11 ani şi opt luni, în total, inclusiv în cazul de posesie şi distribuire de material pornografic cu caracter pedofil, în care acesta a pledat, de asemenea, vinovat.
Potrivit documentului judiciar, după care AFP a obţinut o copie, Sachtleben, în vârstă de 55 de ani, a fost demascat după accesarea "registrelor telefonice cu privire la un jurnalist, obţinute prin ordinul justiţiei".
În mai, acest caz a produs un scandal, după ce AP s-a plâns că registrele aferente unui număr de 20 de linii telefonice care-i aparţin, la Washington şi New York, au fost accesate la cererea Parchetului federal.
Departamentul Justiţiei a obţinut un acces în 2012 - fără să informeze AP - la aceste registre telefonice de date aferente unui număr de aproximativ 100 de jurnalişti, pe o perioadă de două luni. El urmărea, potrivit AP, să ancheteze cu privire la originea unui articol despre o "operaţiune CIA în Yemen, care a împiedicat, în primăvara lui 2012, un complot Al-Qaida".
Sachtleben, care a lucrat pentru FBI în perioada 1993-2008 ca specia