Antônio Meneses a cântat vineri, la ora 22.30, la Ateneul Român, împreună cu orchestra Saint Martin in the Fields, Concertul de Edward Elgar.
Întâmplător, l-am întâlnit pe acest violoncelist cu mai multe prilejuri ale venirii sale la Bucureşti. Este acel muzician care pare mereu gata de a păşi pe scenă, cu rigoare şi sobrietate. Până ajunge pe podium, este – aşa cum spune – unul dintre cei angajaţi pentru a interpreta un anumit repertoriu, dar, când începe să cânte, înţelegi că artistul este ascuns cu discreţie dincolo de cuvinte.
Interviu realizat de Anca Ioana Andriescu
După Schumann acum doi ani, veniţi cu muzică engleză.
Am fost solicitat să cânt Concertul pentru violoncel de Elgar, ceea ce pentru noi, celiştii, reprezintă chintesenţa muzicii britanice; a-l interpreta împreună cu muzicieni englezi este întotdeauna foarte interesant. Am înregistrat această lucrare anul trecut tot cu un ansamblu din Anglia, cu Northern Sinfonia, şi mi-a făcut ao mare plăcere această experienţă.
Abia aştept întâlnirea cu acest colectiv londonez, pentru că este o ocazie de a comunica cu nişte muzicieni minunaţi, care au această muzică sângele lor ca o amprentă a fiecărei zile, iar pentru mine – ca artist oaspete – este o şansă grozavă să lucrez cu ei, să facem muzică împreună.
Aţi mărturisit cu alte prilejuri că preţuiţi în mod special momentul concertului. Dar aţi realizat şi foarte multe înregistrări premiate.
Într-un anume fel este foarte frumos să ai ceva păstrat, înregistrat din munca ta, căci un concert live (cu excepţia situaţiilor în care se şi înregistrează) este ceva care... trece, zboară! Odată ce a răsunat ultimul acord, totul a devenit deja „istorie”! Înregistrarea îţi poate oferi păstrarea unui moment din viaţa, din munca ta, pe care îl poţi lăsa, eventual, posterităţii.
Desigur t
