Mijlocaşul ofensiv al Stelei îşi creează cele mai multe ocazii, dar are un singur gol. De şase ori a şutat în bară!
Deşi are 20 de ani, se pare că Stanciu nu rezistă mereu ritmului unui meci întreg
Laurenţiu Reghecampf spunea la începutul sezonului că se aşteaptă la multe goluri din partea mijlocaşilor săi ofensivi, în special Adi Popa şi Nicuşor Stanciu (foto). Ultimul nu a reuşit decât un singur gol în acest sezon, cel din partida de la Varşovia, cu Legia, dar cu toate acestea el e preferat de Reghecampf atunci când alcătuieşte cel mai bun „11“.
Ar fi putut fi golgheterul echipei
Explicaţia ar fi că Nicuşor Stanciu este jucătorul stelist cu cele mai multe ocazii create şi e fotbalistul din lot cu cele mai multe şuturi expediate pe spaţiul porţii!
Luat la bani mărunţi, se poate observa cu siguranţă că tânărul mijlocaş ofensiv al Stelei, care evoluează de cele mai multe ori pe postul lăsat liber de golgheterul Rusescu, cel de al doilea atacant, are şi mult ghinion. Şi-a construit două situaţii în care a ratat singur cu portarul, iar de şase ori a expediat mingea în bară! Dacă ar fi fructificat aceste ocazii, el ar fi fost golgheterul echipei, peste Piovaccari, italianul care are trei reuşite în campionat şi alte trei în preliminariile Ligii Campionilor.
Un alt amănunt care frapează în privinţa lui Stanciu e că el este jucătorul cel mai des schimbat de Reghecampf, depăşindu-i pe Pintilii şi Tănase la acest capitol. Stanciu e înlocuit fie la pauză, fie prin minutul 60, semn că el încă nu reuşeşte să reziste ritmului unui meci întreg, chiar dacă are doar 20 de ani!
Mijlocaşul ofensiv al Stelei îşi creează cele mai multe ocazii, dar are un singur gol. De şase ori a şutat în bară!
Deşi are 20 de ani, se pare că Stanciu nu rezistă mereu ritmului unui meci întreg