Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Averea cumulată a milionarilor asiatici ar putea să o depăşească anul viitor pe cea a nord-americanilor

Publicat in Gandul, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Averea cumulată a milionarilor din regiunea Asia-Pacific ar putea să o depăşească cel mai devreme în 2014 pe cea a nord-americanilor, datorită creşterii economice din Japonia, care majorează câştigurile investitorilor în statul nipon, potrivit unui raport al Cap Gemini şi Royal Bank of Canada, informează Mediafax.

Astfel, averile asiaticilor cu active lichide (conturi bancare şi certificate de depozit, plasamente în fonduri mutuale, obligaţiuni şi acţiuni) de minim 1 milion de dolari vor urca la 15.900 de miliarde de dolari până în 2015, de la 12.000 de miliarde de dolari anul trecut, se arată în raportul Asia-Pacific Wealth 2013 publicat miercuri, şi citat de Bloomberg.

Nord-americanii bogaţi deţineau în 2012 active de acest fel în valoare de 12.700 de miliarde de dolari.

Japonia, a cărei piaţă de capital a avut în acest an cea mai bună performanţă la nivel mondial, este ţara în care se află peste jumătate din milionarii asiatici şi va fi motorul prosperităţii regionale, alimentat de politicile de stimulare aplicate de premierul Shinzo Abe.

Anul trecut, averile milionarilor japonezi au crescut cu 5,2%, el mai lent ritm din cele 18 ţări analizate în raport.

"În pofida creşterii modeste din ultimii ani, Japonia rămâne o forţă puternică pe piaţă. Îmbunătăţirea perspectivelor ar putea încuraja japonezii bogaţi să îşi convertească deţinerile de numerar în acţiuni, stimulând astfel creşterea averilor în regiunea cu economie matură a Asiei", potrivit raportului.

Activele milionarilor din Asia-Pacific au crescut într-o perioadă de cinci ani încheiată în 2012 cu un ritm anual de 4,9%, de trei ori mai rapid decât în America de Nord, unde se află cea mai mare concentrare a averilor milionarilor.

Numărul bogaţilor din Asia-Pacific a urcat anul trecut cu 9,4%, la 3,68 milioane persoane, fiind pe locul al doilea după America de Nord

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Constanța. Începe renumărarea voturilor Sacii cu voturile de la primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, aduși cu mașinile la Prefectura Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Sacii cu voturile valabil exprimate și nule, depozitate la arhiva Tribunalului Constanța sunt preluate în această dimineață pentru a fi transportate la Instituția Prefectului Județului Constanța pentru a fiu renumărate. Procedura de renumărare se v

Atenționare ANM: cod galben de ninsoare în 11 județe din România

Gandul acum 36 minute
A fost emisă o nouă atenționare ANM pentru următoarele ore. Potrivit datelor meteo, este cod galben de ninsoare în 11 județe din România. Zonele afectate vor fi Carpații Meridionali și Carpații Orientali. Stratul de zăpadă se va depune consistent, î

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 2 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Germania vrea să trimită unități PATRIOT în Polonia pentru a apăra un nod logistic: ”Este de o importanţă capitală pentru livrarea de material Ucrainei”

Ziare.com acum 14 minute
Guvernul german propune desfăşurarea unor unităţi de apărare antiaeriană PATRIOT în Polonia, în vederea apărării unui nod logistic ”de o importanţă capitală în livrarea de material Ucrainei”, relatează AFP. Ministerul german al Apărării a propus NAT

Simona Halep după cazul Swiatek: Cum e posibil că în cazuri identice întâmplate cam în acelaşi timp IŢIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? / Eu sunt împăcată şi mândră de ceea ce sunt

News.ro acum o ora
Simona Halep a notat, într-un mesaj postat în social media, la câteva ore după ce ITIA a anunţat că Iga Swiatek a acceptat o suspendare de o lună pentru că a fost depistată pozitiv cu o substanţă interzisă în urma unei contaminări, că nu înţelege de

Simona Halep, mesaj manifest „Nu poate fi decât rea voință. A făcut absolut totul să mă distrugă“

Ziua Constanta acum 2 ore
După ce jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek a primit o suspendare de numai o lună, în urma unui test pozitiv la trimetazidină, considerându-se că a fost vorba de contaminare, iar Simona Halep, tot pentru contaminare, a primit patru ani, perioad

Județul Constanța, sub cod galben de ceață! Ce localități sunt afectate

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis astăzi, 29 decembrie 2024 o avertizare meteo Cod Galben de ceață ce vizează județul Constanța. Potrivit ANM, astăzi, până la ora 9.00 în județul Constanța: Cernavodă, Hârșova, Mircea Vodă, Rasova, Cio

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 2 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo actualizată până la finalul lunii decembrie

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri, 29 noiembrie, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până la finalul lunii decembrie. În a doua parte a săptămânii viitoare sunt anunțate precipitații, iar la munte vor predomina nin

Patru case de sondare, acreditate să efectueze exit-poll-uri, duminică, la alegerile parlamentare

Adevarul acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 a decis acreditarea a patru case de sondare pentru efectuarea de exit-poll-uri, la nivel naţional.

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°