Un cutremur cu magnitudinea 7,7 a făcut cel puţin 270 de morţi şi 340 de răniţi, în sud-vestul Pakistanului. Sursa: REUTERSSursa: REUTERS
1 /.
Seismul s-a produs marţi după-amiaza, la o adâncime de 20 de km, la nord-est de Awaran. Multe locuinţe au fost distruse şi mii de oameni şi-au petrecut noaptea sub cerul liber. Cutremurul a durat două minute, iar oamenii au ieşit în fugă pe străzile din oraşul Quetta. Iranul şi Turcia şi-au oferit ajutorul. Balochistan este cea mai mare, dar cea mai puţin populată provincie din Pakistan. Regiunea este una muntoasă, destul de des afectată de cutremure. Seismul a fost atât de puternic încât s-a simţit până la Karachi şi în capitala Indiei, New Delhi.
Spitale şi dotări medicale insuficiente
Sate întregi au fost puse la pământ într-o zonă extrem de săracă a ţării. Majoritatea victimelor erau din oraşul Awaran şi din satele din împrejurimi, iar bilanţul victimelor ar putea creşte. "Ne lipsesc dotările medicale şi nu avem spaţiu suficient pentru a trata răniţii, în spitalele din zonă", a spus un oficial local. Elicopterele au transportat persoanele grav rănite la Karachi, în timp ce alţii au fost duşi în provinciile vecine.
Mai mult de 1.000 de soldaţi, echipe medicale şi corturi pentru sinistraţi fost instalate în capitala regională, Quetta, dar terenul muntos îngreunează operaţiunile de salvare.
Potrivit unui oficial guvernamental, 90% dintre casele din zonă au fost distruse. "Aproape toate locuinţele de lut au căzut. Am făcut foarte multe eforturi de salvare, toată noaptea şi ne temem că vom recupera şi mai multe cadavre de sub dărâmături. Majoritatea caselor sunt construite din lut în zonă, singurele clădiri din beton fiind birourile guvernamentale. Autorităţile au declarat stare de urgenţă în localităţile Awaran şi Chagai.
Balochistan este cea mai săracă provincie din Pakistan, care are, în