Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI cere zonei euro să înfiinţeze o autoritate bugetară centrală

Publicat in Mediafax, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Zona euro trebuie să înfiinţeze o autoritate bugetară centrală care să ajute la depăşirea şocurilor unor viitoare crize economice în care este afectată doar o parte a uniunii monetare, se arată într-un raport al Fondului Monetar International (FMI).

Ideea unei autorităţi bugetare centrale se va confrunta, însă, cu rezistenţa Germaniei şi a altor state care nu vor să ajungă în situaţia de a acoperi deficitele ţărilor mai slabe de la periferia zonei euro, scrie cotidianul american Wall Street Journal.

Mai multe propuneri similare înaintate anul trecut de oficiali ai Uniunii Europene nu au înregistrat progrese, din cauza opoziţiei ţărilor cu situaţie financiară solidă din zona euro.

O autoritate bugetară centrală nu va însemna însă neapărat că ţările care nu au probleme financiare vor achita "nota de plată" a unei viitoare crize.

"Distribuirea riscului fiscal înseamnă că, în orice moment, ţările care trec prin condiţii ciclice mai bune le susţin pe cele în situaţie diametral opusă şi nu înseamnă că aceleaşi ţări se vor afla întotdeauna în situaţia de a da sau de a fi beneficiari", se arată în raport.

FMI îndeamnă de mai mult timp ţările din zona euro să-şi pună la comun resursele bugetare, afirmând că o astfel de decizie ar ajuta la limitarea efectelor şocurilor economice pentru ţări care nu au capacitatea de a-şi deprecia moneda.

Bugetele comune ar putea lua mai multe forme, potrivit FMI. Ar putea exista un fond pentru "zile negre", care să distribuie bani ţărilor lovite de şocuri economice. Contribuţii anuale de 1,5-2,5% din PIB al zonei euro ar fi fost suficiente pentru a asigura acelaşi nivel de protecţie împotriva şocurilor pe care o furnizează guvernul federal al Germaniei landurilor.

De asemenea, ar putea exista un fond comun de asigurare de şomaj, din care să fie ajutate ţările cu dificultăţi pe piaţa muncii.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 52 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 3 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 4 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 4 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°