Relaţia preşedinte-premier, statuată printr-un pact de coabitare, pare compromisă. Şeful statului mărturiseşte că prim-ministrul nici măcar nu îi mai răspunde la telefon. Victor Ponta vine şi cu explicaţia: nu are ce discuta cu oameni neserioşi la telefon. Mai mult, Traian Băsescu a criticat aspru Guvernul şi l-a acuzat direct de „sabotarea agricultorului” român, în special, şi de „proastă guvernare”, în general.
„Guvernul, neasigurând la fondul de garantare resursele necesare pentru emiterea certificatelor de depozit, practic, i-a lăsat pe producătorii agricoli români dezarmaţi în faţa achizitorilor de producţie agricolă. Şi eu, ca om care priveşte cu atenţie la acest sector, nu pot să spun decât ori este proastă guvernare, ori ministrul Agriculturii, care trebuia să îl informeze pe premier despre consecinţele desfiinţării certificatelor de depozit, a vrut să-i favorizeze pe achizitorii străini de pe piaţa românească. Nu există altă variantă. Este ori proastă guvernare, ori aranjament sau lucru în favoarea achizitorilor de producţie agricolă de anul acesta”, a subliniat Traian Băsescu, la „Ziua Cercetării Procera”, un eveniment pe teme agricole desfăşurat la Fundulea, judeţul Călăraşi.
Cartelizare neobservată
Şeful statului a atras atenţia că doar „4-5 firme străine fac achiziţiile” de grâu şi a apreciat că de acest subiect ar trebui să se ocupe Consiliul Concurenţei. „Diferenţele de achiziţii sunt de un euro de ici-colo, chiar din acelaşi siloz se achiziţionează la un euro diferenţă, indiferent care este firma din cei cinci mari jucători străini de pe piaţa românească”, a adăugat preşedintele. El a atras atenţia că grâul achiziţionat cu circa 147 de euro pe tonă este vândut în Egipt cu 197 de euro pe tonă. „Acum oare această cartelizare nu ar trebui observată şi de Guvern, şi de Consiliul Concurenţei?”, a întrebat Traian Băsescu. El a concluzion