Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile au lipsit, pentru a doua săptămână consecutiv, de la licitaţia repo

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Băncile nu şi-au făcut simţite prezenţa nici luni la licitaţia repo organizată săptămânal de Banca Naţională a României (BNR). Momentan, aceasta este a doua oară consecutiv când insituţiile financiare autohtone nu participă la această operaţiune. Motivul din spatele aceste reticenţe ar fi faptul că băncile, momentan, dispun de lichidităţi suficiente, neavând nevoie de banii oferiţi de BNR.

Pe fondul prezenţei unei cantităţi mai mari de lichidităţi la dispoziţia băncilor, dobânzile au fost mici în luna august, astfel că BNR a acordat împrumuturi prin repo doar unei singure bănci, în data de 12 august. Atunci, banca respectivă a accesat numai 7 milioane de lei de la banca centrală. Prin licitaţiile repo, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 4,5% pe an în prezent. Banii sunt împrumutaţi, de regulă, pentru o săptămână. Dobânzile pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o săptămână au crescut uşor luni, la 3,17-3,67% pe an, de la nivelurile de vineri, de 2,98-3,48% pe an. Creşterea a fost susţinută de începerea unei noi perioade în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR.

Dobânzile sunt în continuare cu mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 4,5% pe an. Începând cu luna martie, BNR nu a mai limitat împrumuturile acordate băncilor comerciale prin licitaţiile repo, iar sumele accesate de atunci au fost cuprinse între 7,333 miliarde de lei (la începutul lunii martie) şi 7 milioane de lei (pe 12 august). Banca centrală a limitat sumele împrumutate prin licitaţiile repo în perioada octombrie 2012 - februarie 2013. Reluarea plafonării a venit într-un moment în care cursul urcase pe piaţa interbancară peste 4,59 lei/euro şi se îndrepta spre maximele istorice. Sumele împrumutate de BNR în cadrul licitaţiilo

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026 / Mircea Lucescu: E o grupă echilibrată. Trebuie să câştigi meciurile ca să poţi spune dacă ai avut sau nu noroc la tragerea la sorţi / Ce a declarat Răzvan Burleanu

News.ro acum 3 ore
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, vineri, că grupa României în preliminar

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum o ora
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Adi Ilie, după ce a aflat grupa României la preliminariile CM 2026: „Putem să ne luăm biletele de avion încă de acum”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Ilie, fostul mare internațional român, s-a arătat încrezător cu privire la - Mircea Lucescu, selecționerul României

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 2 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Rusia suspendă exporturile de cereale către Siria, Ucraina i-ar putea lua locul

HotNews acum 55 minute
Rusia a suspendat exporturile de cereale către Siria, din cauza problemelor legate de plată şi incertitudinii politice provocate de înlăturarea de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, afirmă surse ruse şi siriene citate vineri de agenția Reute

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 3 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Operațiune de salvare în Munții Maramureșului. Salvamontiștii caută trei ucraineni aflați de 10 zile pe drum

HotNews acum 46 minute
Salvamontiştii caută, vineri, în Munţii Maramureşului, trei cetăţeni ucraineni care ar fi de zece zile pe drum, nu mai au hrană şi apă. Zăpada în zonă ajunge şi la un metru înălţime, informează News.ro. Salvamont Maramureş intervine în Munţii Maramu

Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină, implicate în accident rutier în judeţul Giurgiu / Plan Roşu de Intervenţie / Două fetiţe, transportate la un spital din Capitală

News.ro acum 42 minute
Un microbuz cu 9 persoane şi o maşină au fost implicate, vineri seară, în accident rutier în judeţul Giurgiu, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. Două fetiţe, de 9 şi 12 ani, au fost transportate la un spital din Capitală. ”Doi copii au avut n

Kelemen Hunor insistă pentru un singur candidat la prezidenţiale din partea coaliţiei. „Altfel, s-ar putea să nu intre niciunul în turul doi”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, că organizaţia sa a arătat că din partea coaliţiei de guvernare trebuie să fie un singur candidat pentru alegerile prezidenţiale, care vor fi reluate anul viitor, pentru că altfel s-ar putea ca n

Lansarea campaniei naționale de prevenire a corupției: „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”

Ziare.com acum 3 ore
Direcția Generală Anticorupție (DGA), în parteneriat cu platforma Stop Contrabanda inițiată de BAT România, lansează pe 13 decembrie 2024 campania națională de prevenire a corupției „E TIMPUL SĂ NU MAI DĂM ȘI NOI CEVA”. Scopul principal al campaniei

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

-1°
vin.

-2°/1°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°