Duminică, de la ora 17, membrii Grupului Voluntar de Sprijin al Arboretumului din Simeria organizează un nou eveniment inedit, de această dată un spectacol extraordinar de arii de operă, operetă, dans şi poezie. Spectacolul se va desfăşura în luminişul de după „Podul Roşu” din Parcul Dendrologic Simeria.
După un prim eveniment cultural de succes organizat recent, o seară me-morabilă de poezie, în acest weekend, cu „complicitatea” Syncreto şi cu sprijinul Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice Simeria, al primăriei şi consiliului local din localitate, şi al Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara, în Parcul Dendrologic se va desfăşura un alt eveniment cultural, un spectacol de arii de operă, operetă, dans şi poezie.
„Căutarea noastră continuă. Am descoperit un loc minunat: Parcul Dendrologic Simeria şi suntem peste măsură de fericiţi pentru spectacolul pe care îl vom avea în sufletul naturii, printre copaci şi ierburi. Printre adieri leneşe şi frunze căzătoare”, spune Cătălin Tibori, regizorul spectacolului.
Organizatorii speră ca un număr cât mai mare de hunedoreni, iubitori de frumos şi de muzică bună, să petreacă o seară de toamnă în natură, în compania muzicii, dansului şi a poeziei, să trăiască simfonia culorilor de toamnă într-un spectacol de excepţie.
Costul unui bilet este de doi lei pentru adulţi şi un leu pentru copii, adică tariful de intrare în parc.
De la începutul acestui an, paleta acţiunilor organizate de Grupul Voluntar de Sprijin al Arboretumului din Simeria s-a mărit, membrii grupului organizând plimbări duminicale în parc, devenite tradiţie, acţiuni de ecologizare, au confecţionat mobilier, iar acum, iată, au inclus şi evenimente culturale de calitate prezentate în natură.
Duminică, de la ora 17, membrii Grupului Voluntar de Sprijin al Arboretumului din Simeria organizează un no