Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii bihoreni, bucuroşi că PNL „a ieşit din mascarada comisiilor care se prefac că dezbat regionalizarea şi proiectul Roşia Montană"

Publicat in Bihoreanul, joi 26 septembrie 2013 ·

„Am anunţat cu două săptămâni înainte ca partidul să ia vreo decizie în acest sens că nu voi vota pentru proiectul de exploatare de la Roşia Montană. Toate argumentele pro sunt de natură economică, dar îndoielnice, şi toate argumentele contra sunt de natură ecologică şi sunt certe", a declarat joi, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o împreună cu Cristian Bodea, senatorul PNL Bihor Valeriu Boeriu.

Să tăiem pădurile!

Boeriu a făcut cu două zile în urmă o declaraţie politică în plenul Senatului pe tema Roşia Montană, intitulată „Avem resurse naturale. Cum scăpăm de ele?", în care a ironizat dur pretenţia premierului Victor Ponta că proiectul de exploatare este bun pentru România.

„România aplică de mai mulţi ani Programul Naţional „După noi potopul". România vinde tot, după petrol, gaze şi aur, îşi vinde toate resursele naturale. Cetăţenii se întreabă ce ar putea urma? Ar putea urma pădurile. S-ar crea astfel mii de locuri de muncă pentru drujbişti timp de câţiva ani. Apoi, după tăierea pădurilor, atâtea câte mai avem, din redevenţa de 4% sau chiar 6% am putea să facem lucruri folositoare, să modernizăm drumurile forestiere sau să construim zeci de fabrici de mobilă şi de hârtie. Nepărat, înainte de a vota vânzarea pădurilor, parlamentarii vor vizita cel puţin o pădure, pentru a decide în cunoştinţă de cauză", a comentat, cu sarcasm, senatorul liberal atât pretenţia lui Ponta că vânzarea resurselor „este bună pentru România", cât şi slugărnicia unor parlamentari de a merge la Roşia Montană pentru a-i găsi argumente favorabile.

Lăsând gluma la o parte, senatorul PNL a spus că îi felicită pe toţi membrii comisiei speciale a Parlamentului care nu au făcut deplasarea „populistă" la Roşia Montană, şi că „nu văd rostul repetării acestui circ cu căşti de miner".

Mascaradă

„Se poartă un teatru al comisiilor parlamentare, o mascarad

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 39 minute
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum 18 minute
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 12 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°