Începând din 2010, Rusia a intensificat vi­zibil competiția cu UE în „vecinătatea co­mună“, care include Armenia, Azer­bai­djan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucrai­na. În 2009, UE a lansat Parteneriatul Es­tic (PE) pentru a aprofunda relații eco­no­mice și politice cu cele șase state post­so­vietice. În contrapondere, Rusia a resus­ci­tat ideea integrării eurasiatice, ve­hicu­lată încă de la mijlocul anilor ‘90, pentru re­integrarea spațiului postsovietic. În 2010, Moscova a sponsorizat formarea Uniunii Va­male Rusia-Belarus-Kazahstan (UV RBK). În 2012, această formațiune a devenit, cel puțin în acte, un Spațiu Eco­no­mic Comun (SEC), iar spre 2015 in­te­gra­rea trebuie să ia forma Uniunii Eura­sia­tice (UEA).

Spiritul competitiv

Rusia aduce o serie de argumente în fa­voarea proiectului eurasiatic. Moscova afir­mă că proiectul eurasiatic este o ale­gere naturală pentru statele postsovietice care împărtășesc o istorie comună. Po­trivit unor oficiali ruși, este mai bine să fii membru cu drepturi depline în UEA decât să beneficiezi de un statut de aso­ciere ambiguu cu UE, care nu îți oferă drept de a influența decizii. Prin urmare, Moscova invită statele postsovietice în UEA pentru a extrage termenii mai avan­tajoşi în relații economice cu UE. Dat fiind accederea în 2012 la Organizația Mondială a Comerțului (OMC), Rusia nu vede niciun obstacol de ordin juridic pen­tru adâncirea relațiilor UEA cu UE. Toto­dată, Moscova susține că UEA va re­pre­zen­ta o piață imensă care va permite sta­telor postsovietice să reziste șocurilor eco­nomice sau financiare externe. Fi­nal­mente, argumente economice în favoarea UEA sunt suplimentate de cele ecu­me­ni­ce, care îmbracă forma solidarității orto­doxe, uniunii spirituale și rezistenței în fața imoralității de sorginte occidentală.

Acest discurs însă necesită o abordare cri­tică. Este oare integrarea eurasiatică f