Steaua nu a avut nici o problemă în a se impune cu 4-0 în faţa divizionarei a patra Avântul Bârsana, în Cupa României, dar partida disputată pe stadionul din Berceni a fost una memorabilă pentru jucătorii şi suporterii maramureşenilor.
S-a „rupt" targa cu viceprimarul. Cel mai haios moment al meciului a avut loc în repriza secundă şi l-a avut în prim-plan pe antrenorul-jucător de la Avântul, Teodor Ştefanca.
Spre finalul meciului, jucătorii de la Bârsana au acuzat crampe
Viceprimar al comunei şi titular la Bârsana, acesta era accidentat şi, în momentul în care brancardierii urmau să-l transporte afară din teren, targa s-a pliat - fiind pusă invers de purtători. „Pe moment nu mi s-a părut nimic extraordinar. Abia la reluare, la hotel, am văzut comicul situaţiei", ne-a declarat Ştefanca.
Reghe i-a felicitat după meci. Antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf, a dat dovadă de fair-play şi, după meci, s-a dus în vestiarul oaspeţilor şi i-a felicitat pentru modul în care au jucat.
Fanii de la Avântul şi-au încurajat favoriţii tot meciul, iar la final au petrecut împreună
Le-au oferit pălincă steliştilor. La finalul meciului, fiecare jucător de la Steaua a primit câte o sticlă de pălincă într-o traistă din partea adversarilor. La rândul lor, steliştii le-au oferit câte un tricou maramureşenilor. „Noi moroşenii suntem foarte ospitalieri, şi ne şade bine să oferim o horincă sau o şuncă unde mergem", a declarat Teodor Ştefanca.
Au făcut poze cu steliştii. La finalul partidei, aproape fiecare jucător de la Avântul s-a fotografiat cu jucătorii campioanei, cu care au stat minute bune după meci.
Încurajaţi de 30 de fani. Avântul Bârsana a avut pe stadionul din Berceni o galerie de aproximativ 30 de persoane. Acestea şi-au încurajat permanent favoriţii, totul încheindu-se cu o