Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Institutului Cantacuzino este PE BUTUCI. Filiala de la Iaşi VA FI ÎNCHISĂ

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 27 septembrie 2013 ·

Filiala Institutului Cantacuzino de la Iaşi se va închide, a anunţat directorul interimar al institutului, Ovidiu Antal. Toate ariile de producţie ale Institutului erau necorespunzătoare şi nu mai produceau nimic de mult timp. Sursa: Libertatea

Închiderea centrului de la Iaşi a fost decisă în cadrul Consiliul de Administraţie al Institutului Cantacuzino. Toate ariile de producţie ale acestuia nu mai erau funcţionale de mult timp, iar retehnologizarea implică investiţii de milioane de euro.

„În momentul de faţă nu este încă închis. S-au prezentat preavizele angajaţilor şi urmează să se facă procesul de predare-primire”, a declarat directorul instituţiei, pentru Agerpres.

Acesta a mai precizat că centrul de la Iaşi îşi oprise producţia de mai mult timp, iar toate ariile acestuia erau necorespunzătoare.

„Nu producea de mult timp. Toate ariile erau necorespunzătoare şi nu mai îndeplineau condiţiile. Or, pentru a obţine din nou autorizaţiile, sunt necesare investiţii de milioane de euro”.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum o ora
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 21 minute
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Peste 100.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 21 minute
Peste 100.000 de români au votat în străinătate la primul tur al alegerilor prezidenţiale, până la momentul transmiterii ştirii. Dintre aceştia, 96.356 şi-au exprimat votul pe liste suplimentare, iar 4.227 prin corespondenţă.

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Cum și până când se poate merge în China fără viză. Anunțul făcut de MAE

Ziare.com acum 40 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României a transmis o serie de precizări în care anunță ce condiții trebuie îndeplinite de cetățenii români care vor să călătorească, fără viză, în Republica Populară Chineză. Precizările MAE sunt incluse într-

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabilă: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 3 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 3 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 2 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”

Botosani News acum o ora
Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi principalele măsuri din programul de guvernare p

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°