Susţinător înfocat al preşedintelui Clubului Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu, primarul Florin Cârciumaru, membru în AGA la Pandurii din partea Consiliului Local Târgu-Jiu, a reuşit să-şi pună în cap întreg partidul. Fără să se consulte cu vreun social-democrat sau măcar cu cei din conducerea formaţiunii politice, Florin Cârciumaru a susţinut numirea ca manager general al Clubului Pandurii a ex-democrat-liberalului Liviu Andrei. Cel puţin aşa a anunţat în conferinţa de presă Marin Condescu, că fostul prefect de Gorj şi subprefect al Bucureştiului a fost susţinut la conducerea Pandurii şi de Primăria Târgu-Jiu, alături de USMO şi Artego Târgu-Jiu. Anunţul a generat o întreagă nebunie în rândul PSD, fapt care a dus, ieri, la retragerea edilului din AGA, după ce a fost „bombardat” cu reproşuri.
Numirea lui Liviu Andrei la conducerea Clubului Pandurii Târgu-Jiu a fost anunţată sâmbătă seara după meciul cu Gaz Metan Mediaş, chiar de către preşedintele Clubului, Marin Condescu. Acesta a explicat faptul că democrat-liberalul a fost susţinut de trei acţionari, mai puţin de cel majoritar. Astfel, Primăria Târgu-Jiu, Artego şi USMO au spus „da” numirii lui Andrei, în timp ce reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia, deţinători a 69% din acţiunile clubului, nici măcar n-au fost întrebaţi. Condescu a spus doar că susţinerea a trei acţionari, chiar dacă au sub 50%, este mai importantă decât acordul acţionarului majoritar. Nemulţumiri în miez de noapte
Anunţul a generat un adevărat tsumani în PSD. Nu a mai contat faptul că vestea a venit destul de târziu, căci Florin Cârciumaru a devenit „ţinta” reproşurilor membrilor de partid, unii dintre ei exprimându-şi mâhnirea prin SMS chiar şi în „creierii” nopţii.
După o noapte care nu i-a priit edilului-şef, Florin Cârciumaru a anunţat duminică dimineaţa retragerea din AGA a Clubului Pandurii. „Începând din data