Poliţia rutieră este pregătită să închidă temporar drumurile, în special începând cu noaptea de luni spre marţi, dacă nivelul precipitaţiilor va creşte la un nivel important, a anunţat ministrul de Interne, Radu Stroe, la comandamentul pentru situaţii de urgenţă reunit la Guvern.
El a precizat că, deocamadată, un singur drum a fost blocat, în Făgăraş, şi că 9.000 de poliţişti sunt pregătiţi să intervină, dintre care 7.000 de ordine publică şi 2.000 de la poliţia rutieră.
Ministrul a arătat totodată că este important să fie eliberate şi gurile de canal din Capitală, astfel încât "să nu avem Veneţia în Bucureşti".
Capitala şi judeţele Ilfov, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Tulcea şi Constanţa se vor afla, în intervalul luni, ora 21.00 - miercuri, ora 2.00, sub cod portocaliu de ploi, fiind aşteptate precipitaţii de până la 80 de litri pe metru pătrat, potrivit unei avertizări emise de ANM.
În intervalul menţionat, vremea se va răci considerabil, în special în regiunile extracarpatice şi cele centrale, unde frecvent temperaturile din timpul zilei se vor situa cu aproximativ 10 grade sub valorile medii multianuale ale acestei perioade a anului, se mai arată în avertizarea emisă de Adminstraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Meterologii au emis, de asemenea, două atenţionări cod galben de ploi, care vizează, începând de duminică seară, judeţe din jumătatea de sud a ţării.
Astfel, în intervalul duminică, ora 21.00 - luni, ora 13.00, vor fi sub cod galben Capitala şi judeţele Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Ilfov, Călălaşi, Giurgiu şi, parţial, Vâlcea, Argeş şi Dâmboviţa.
Potrivit ANM, din seara zilei de duminică, 29 septembrie, până în după-amiaza zilei de luni, 30 septembrie, va ploua pe arii extinse în Banat, Oltenia şi cea mai mare parte a Munteniei. În aceste regiuni, în inter