Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” - scoasă din ruină
- V-aţi întors în Valea Jiului. Ce a urmat?
- La 1 octombrie 1965 am preluat Parohia Livezeni, fiind instalat de Protopopul Lăzărescu şi de consilieri veniţi de la Episcopia Aradului. Biserica era relativ nouă, construcţia ei fiind începută în 1930, iar din 1940 s-a dat drumul la slujbe, însă din cauza sărăciei şi a războiului părintele Teofil nu apucase să termine toate lucrările. Când am ajuns eu Biserica era neterminată şi ruinată, după 25 de ani de funcţionare la acest locaş sfânt nu se mai făcuse mare lucru. Prima oară când am văzut în ce stare arată Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” m-am cutremurat şi am spus: „Doamne, de unde am venit şi unde am ajuns… Ce-i de făcut, luminează-mă Doamne!”. La ceva timp, nu foarte lung, am încercat să convoc consiliul bisericesc. Mulţi însă n-au răspuns, astfel că situaţia devenea tot mai grea. Totuşi, nu m-am lăsat răpus şi mi-am continuat misiunea, astfel că la ceva timp am angajat doi zugravi, unul fiind chiar cântăreţul Bisericii, după care ne-am apucat de lucru cu toţii. Într-o săptămână zugravii au curăţit şi împodobit altarul, am reparat instalaţia electrică şi alte mici lucrări, astfel că atunci când au venit oamenii la slujbă, duminica, au rămas surprinşi, întrebându-mă: „Părinte, cum aţi reuşit aşa de repede să faceţi atâtea?”. Le-am spus: „Fraţilor, Biserica este casa sfântă a lui Dumnezeu, de aceea eu nu concep să slujesc într-o Biserică ce nu este rânduită cu de toate, aranjată, plăcută, curăţită. Eu am făcut ce-am putut, nu costă pe nimeni nimic, dacă doriţi să fie toată Biserica precum altarul, atunci puneţi contribuţia, benevolă, astfel că putem continua. Dacă nu doriţi, atunci eu n-am ce face, Biserica va arăta tot aşa şi nu cred că e bine. Dar singur nu pot face toată Biserica”. Oamenii m-au înţeles şi în două să
