N-am scris imediat după Steaua-Chelsea, noaptea, tocmai pentru a-i îndemna pe unii să reclame, cum au mai reclamat, că am pîndit eșecul Stelei ca să mă reped la gîtul acesteia, în ideea că aș urî-o pe Steaua și nu i-aș înghiți pe suporterii ei! Regretabil, mai sînt unii, între care și internautul ce semnează IO, care consideră că urăști pe cineva dacă îndrăznești să-i spui în față un adevăr neplăcut pentru el. Incomod. Deranjant.
Care ar fi adevărul în situația Stelei? Acela că, pînă la un anume nivel al Ligii Campionilor, ea e competitivă. Pînă în faza grupelor, luptă de la egal la egal cu orice adversar și chiar învinge. Mai sus însă, cînd intră în arenă echipele de top, nu neapărat Bayern ori Barcelona, Steaua se transformă din leu în mielușel și nu mai ține pasul. Își arată limitele. Clachează. Vrea, altfel băieții lui -Reghecampf n-ar fi alergat 6 kilometri peste cei ai lui Mourinho!, însă nu poate sparge plafonul. Frumoasă, plapuma ei e scurtă.
Întorcîndu-mi vorba, unii vor aminti că Steaua a bătut-o la București pe Chelsea în martie 2013. De acord, numai că atunci se aflau pe teren Chiricheș, Pintilii, Chipciu și Rusescu, absenți marți. În plus, trupa de pe Stamford Bridge nu se găsea stagiunea trecută sub ghilotina rezultatului. Probă că, în ciuda înfrîn gerii de pe Național Arena, ea va fi cîștigat Europa League. Acum însă, din pricina eșecului de-acasă cu Basel, Chelsea era somată să învingă, silită. A și făcut-o într-o manieră categorică, detașat, la pas. Întrucît n-a jucat nimic între minutele 1 și 70, Steaua să zică mersi că a scăpat cu 0-4!
Trebuia să ne fi așteptat la altceva? Haideți să fim corecți cu noi înșine și să admitem că nu, atîta vreme cît, prima comparație venită în minte, cea mai scumpă achiziție realizată de Chelsea, 58,5 milioane de euro plătite pentru Torres, a fost de peste 30 de ori mai mare decît a dat vreodată S
