Numărul cutremurelor din Galaţi a ajuns la 78 în mai puţin de două săptămâni şi, cel mai probabil, primele explicaţii oficiale ar putea veni abia în 14 zile. Între timp, apa din fântânile oamenilor a început să miroasă a sulf, acum localnicii fiind alimentaţi cu apă potabilă îmbuteliată. Totodată, cutremurele se produc şi cu zgomote.
Seria cutremurelor din zona Galaţi a început pe 23 septembrie, dată de la care s-au produs 78 de mişcări seismice dintre care 22 cu magnitudine de peste 2,5 grade pe scara Richter. Cel mai puternic a avut 3,9 grade şi s-a produs pe 29 septembrie, potrivit Mediafax.
„Avem trei sonde petroliere în zonă, dar până acum totul a fost în regulă. Perimetrul de extracţie se întinde pe mai toată zona, dar lucrările se fac de 50 de ani. Nu avem acum nişte explicaţii concrete. Au venit domnii geologi şi au montat 3 staţii. Rezultatele vor veni însă în 10-14 zile“, spune Ionuţ Niculae, consilierul juridic al primarului Ion Neculau din comuna Slobozia-Conachi din care face parte satul Izvoarele, zona afectată de cutremure.
Potrivit informaţiilor furnizate de Petrom, cea mai mare companie din România, firma are un zăcământ comercial la circa doi kilometri de Izvoarele, pe care se efectuează operaţiuni convenţionale de producţie de peste 50 de ani.
Directorul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), Constantin Ionescu, spune că este normal ca seismele produse la Galaţi să fie însoţite de zgomote şi că se poate întâmpla ca o pungă de gaze „să scape“ în pânza freatică, fără a fi vreun pericol.
Directorul general al INFP a mai precizat că instituţia a mai instalat, în zona localităţilor Izvoarele, Slobozia-Conachi şi Negreşti din Galaţi, pe lângă cele trei staţii seismice portabile montate vineri pentru a localiza cu precizie unde se produc aceste cutremure, şi echipamente care