Reprezentanţi ai opt etnii din Timişoara, care nu au reuşit să obţină procentul de 5% pentru a accede cu membri proprii în forul legislativ local, au constituit, miercuri, Consiliul consultativ al minorităţilor la invitaţia primarului Nicolae Robu.
Au dat curs invitaţiei primarului Nicolae Robu filialele timişene ale Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Forumului Democrat al Germanilor din Banat, Uniunii Ucrainenilor, Uniunii Bulgare, Uniunii Sârbilor din România, reprezentanţii comunităţii cehe (reprezentanţi de Consulatul Cehiei), ai Comunităţii italiene (reprezentaţi de Confindustria România, Timiş) şi cei ai Comunităţii evreilor.
Noua structură va funcţiona pe baza unui regulament de funcţionare, în cadrul acestuia urmând a fi stabilite zonele de interes, de competenţă, structura organizatorică, modul de conducere şi funcţionare, precum şi toate celelalte detalii cu caracter administrativ. Aceste aspecte vor fi analizate şi dezbătute în cadrul următoarei întâlniri.
“În decurs de 10 zile, până la următoarea întâlnire, toţi reprezentanţii participanţi au fost invitaţi să prezinte în scris câte o informare oficială care să conţină o scurtă prezentare a principalelor problematici cu care se confruntă minoritatea pe care o reprezintă. Acestea vor fi centralizate, urmând a se realiza de comun acord o prioritizare a lor, precum şi analizarea tuturor aspectelor”, a declarat Nicolae Robu. .
Iniţiativa creării acestui for îi aparţine preşedintelui UDMR Timiş, Halasz Francisc.
Reprezentanţi ai opt etnii din Timişoara, care nu au reuşit să obţină procentul de 5% pentru a accede cu membri proprii în forul legislativ local, au constituit, miercuri, Consiliul consultativ al minorităţilor la invitaţia primarului Nicolae Robu.
Au dat curs invitaţiei primarului Nicolae Robu filialele timişene ale Uniunii Democrate a Maghiarilo