M-am numărat printre cei care, la momentul numirii noilor procurori- șefi, am ales să nu înfierez public înțelegerea dintre Traian Băsescu și Victor Ponta. Nu eram, la acea vreme, fericit cu instalarea lui Teodor Nițu în fruntea Parchetului General. Astăzi sunt realmente dezgustat de proba de servilism pe care Nițu a oferit-o prin mazilirea procurorului Lucian Papici.

Mă așteptam să vină o astfel de zi. O zi în care Nițu să facă o nefăcută. Eram însă conștient că instalarea noilor procurori- șefi nu poate avea loc decât printr-o negociere Traian Băsescu- Victor Ponta. O negociere în care știam că președintele nu va putea să-l salveze pe Daniel Morar de furia USL-așilor (polițiști cu scuturi și căști de protecție, specializați în intervenții în forță) lui Victor Ponta.

Știam că o rocadă Kovesi- Morar era imposibilă, pentru că cei care au făcut praf statul de drept în vara lui 2012 n-ar fi acceptat așa ceva. De aceea, sunt doar parțial de acord cu cei care i-au pretins lui Traian Băsescu să păstreze statu quo-ul în Justiție, când împotriva sa se ridicase în Parlament, în urma alegerilor din 2012, o majoritate ostilă de 70%.

Continui să cred- deși mulți vor spune, probabil, că sunt naiv- că rezultatul negocierilor Băsescu- Ponta nu sunt dezastruoase. Preluarea conducerii DNA de către Laura Codruța Kovesi este însă un câștig incontestabil. De altfel, dacă nu ar fi devenit șefa DNA, cine știe ce se alegea de Dosarul ”Referendumul”, în care Dragnea este inculpat principal.

Pe atunci, DNA-ul avea o conducere interimară, care putea fi zburată în orice clipă, dacă ar fi îndrăznit să se atingă de vreun fir de păr din capul vicepremierului. Faptul că Laura Codruța Kovesi a devenit titular pe funcție, cu un mandat de 3 ani în față, i-a încurajat pe procurori să meargă mai departe cu anchetele. Lucrurile se limpeziseră. DNA rămăsese o ”insulă de l