Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorul general al RMGC: Dacă se adoptă alt proiect în Parlament decât cel stabilit, avem o problemă

Publicat in Mediafax, joi 3 octombrie 2013 ·

Directorul general RMGC, Dragoş Tănase, a afirmat, joi, la întrebările parlamentarilor din Comisia Roşia Montană, că dacă proiectul se adoptă într-o formă mult diferită, atunci RMGC consideră că este o problemă şi nu-şi va mai menţine oferta pentru creşterea participaţiilor statului la 25%.

"Dacă se adoptă un alt proiect decât cel pe care l-am stabilit, avem o problemă. (...) Creşterea gradului de participare a statului la 25% se făcea în condiţiile proiectului Roşia Montană aşa cum este structurat acum. Dacă acest proiect iese într-o formă mult diferită, probabil că bord-ul nostru nu-şi va mai menţine oferta", a spus directorul general al RMGC, Dragoş Tănase.

El a mai spus că există nouă ani de întârzieri în acordarea avizului de mediu de către ministerul de resort, arătând că a depus documentaţia necesară în 2004.

"Aveţi nouă ani de întârzieri din partea Ministerului Mediului pentru acordul de mediu în condiţiile în care în orice ţară sunt doar 7-12 luni", a spus Dragoş Tănase.

Întrebat de parlamentari despre garanţiile de reabilitarea de mediu, Dragoş Tănase a precizat că statul român va avea de la început banii de garanţie în cont, astfel încât dacă firma dă faliment, mediul de la Roşia Montană să poată fi reparat.

Întrebat de Darius Vâlcov (PSD) dacă va fi firma va da în judecată statul în cazul în care nu va fi adoptat proiectul Roşia Montană, directorul RMGC a răspuns: "Din punctul nostru de vedere nu există niciun motiv pentru care acest proiect să se respingă, venim cu cea mai mare investiţie în România, dacă investitorii noştri vor decide că nu mai au răbdare şi vor urma alte căi la momentul respectiv investitorii vor decide nu putem anticipa acum".

Tănase a fost întrebat de parlamentari dacă firma va încerca tehnologii alternative în cazul în care nu va obţine acordul de mediu pentru cea cu ceanuri, şi a răspuns că

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 2 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°