Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Podul de vin

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 4 octombrie 2013 ·

Recent, Rusia a impus un embargou asupra vinurilor din Republica Moldova. Imediat, România a propus ca Uniunea Europeană să îşi deschidă porţile pentru vinurile din ţara vecină. Reporterii “Ziarului de Iaşi” au mers în marile magazine şi în restaurante pentru a vedea care este cererea de astfel de produse şi la ce preţuri se comercializează în Iaşi.

Embargoul rusesc asupra vinurilor din Republica Moldova ridică problema unor noi pieţe de desfacere pentru aceste produse. Uniunea Europeană devine astfel prioritară pentru marile companii de peste Prut. România, parte componentă a UE, este privită ca o oportunitate de testare a pieţei comunitare. Iaşul, unul dintre cele mai estice oraşe ale Uniunii, poate fi “podul” către Europa. Deocamdată, din cauza taxelor vamale, preţul vinurilor din Republica Moldova este necompetitiv faţă de cele autohtone sau importate din ţări ale Uniunii Europene. Reporterii “Ziarului de Iaşi” au parcurs marile magazine, au discutat cu managerii marilor restaurante ieşene şi cu administratorii unor magazine de desfacere a băuturilor alcoolice pentru a vedea exact care este cererea de vinuri din podgoriile ţării vecine.

Ce ofertă este în supermarketuri

La Auchan, pentru cei interesaţi de sortimente de peste Prut sunt disponibile vinuri de la “Cricova” şi “Purcari”. Astfel, pentru un Merlot Roşu, demisec, de la podgoriile Cricova, clienţii trebuie să scoată din buzunar aproximativ 13 lei. Un Cabernet de la aceeaşi firmă costă circa 23 de lei, iar un Rose 55 de lei. În Auchan, la loc de cinste tronează un Negru de Purcari, vin sec, al cărui preţ este de aproximativ 140 de lei. În Carrefour Felicia, la cramâ erau tot două soiuri, Purcari şi Bostavan. Negrul de Purcari disponibil la Auchan cu 140 de lei era cu 20 de lei mai ieftin. Pentru un Merlot de Purcari din anul 2010, cei interesaţi

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 53 minute
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum o ora
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum 46 minute
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum 56 minute
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

Caruselul unui parc de distracţii din Birmingham s-a prăbuşit

Mediafax acum o ora
Caruselul unui parc de distracţii din târgul oraşului Birmingham s-a prăbuşit. În interior se aflau mai mulţi turişti. Mai multe persoane au fost rănite.

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 6 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Companiile aeriene globale estimează venituri de 1 trilion de dolari pentru 2025, în pofida penuriei de avioane

News.ro acum o ora
Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) a prognozat pentru 2025 venituri globale ale industriei aviatice de peste un trilion de dolari, împreună cu un număr record de 5,2 miliarde de pasageri, în pofida dificultăţilor în aprovizionare

Vremea

București
acum

-1°
vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°