Ambasadorul german, Werner Hans Lauk, a declarat, ieri, la recepţia de Ziua Unităţii Germane, că Berlinul va sprijini Bucureştiul în respectarea angajamentelor privind statul de drept, revizuirea Constituţiei şi continuarea reformelor, relatează mediafax.ro.
Werner Hans Lauk a subliniat că România a depăşit criza economică şi financiară internaţională mai bine decât alţii "datorită unor reforme curajoase". "Acest lucru ne dovedeşte că reformele structurale, chiar dacă au fost şi sunt dureroase pentru mulţi, au readus per ansamblu economia şi societatea pe un drum ascendent, mai solid şi mai stabil".
Ambasadorul german le-a transmis liderilor de la Bucureşti sprijinul ţării sale în ceea ce priveşte statul de drept şi revizuirea Constituţiei. "Noi vă vom sprijini în baza angajamentului comun în cadrul UE în ceea ce priveşte statul drept, continuarea consecventă a acestor procese reformatore, precum şi în ceea ce priveşte reviziurea Constituţiei. Sunt încrezător că drumul început al reformelor va propulsa România mai departe în calitate de partener al Germaniei", a mai spus Lauk.
Diplomatul german a precizat că relaţiile româno-germane sunt "strânse, diverse şi la nivel de egalitate", iar vizita la Berlin a premierului Victor Ponta, din iulie, a contribuit "cu noi impulsuri în acest sens".
La recepţia organizată la Palatul Bragadiru au participat şi premierul Victor Ponta, ministrul de Externe, Titus Corlățean, vicepremierul Liviu Dragnea, Viorel Hrebenciuc şi Susanne Kastner, fost preşedinte al grupului parlamentar de prietenie germano-român în Bundestag.
CITIȚI ȘI: Ponta a dat explicaţii reprezentantului Ambasadei SUA legat de revocarea lui Papici de la DNAPRIMA REACŢIE EXTERNĂ după revocarea lui Papici. Ambasadorul Olandei: „Trebuie cu totii să ne abţinem de la comentarii şi INTERFERENŢE în politicile Procuraturii”