Asociaţia Ţinutul Bârsei implementează în perioada septembrie – noiembrie 2013, proiectul cultural „Lumi de lectură”.
Proiectul cultural “Lumi de lectură”, încadrat în aria tematică „Educaţie culturală”, este finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Valoarea totală a proiectului este de 43.763 lei, din care finanţarea nerambursabilă A.F.C.N. este în valoare de 36. 695 lei.
În implementarea proiectului, Asociaţia Ţinutul Bârsei acţionează în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov, Biblioteca Judeţeană „Bod Peter” din Sfântul Gheorghe, Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna.
Proiectul urmăreşte atragerea unui număr cât mai mare de copii şcolari din mediul rural spre lectură prin intermediul poveştilor din literatura română contemporană şi prin acţiuni de abordare inovativă şi interactivă a cititului.
Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt elevii cu vârste între 7 şi 11 ani, din instituţiile de învăţământ din cele 9 comunităţi rurale care constituie Grupul de Acţiune Locală Ţinutul Bârsei, respectiv Bod, Crizbav, Dumbrăviţa, Feldioara, Hălchiu, Hărman, Sânpetru (judeţul Braşov) şi Hăghig, Vâlcele (judeţul Covasna).
„Lumi de lectură” se concentrează pe reactivarea interesului copiilor din localităţile menţionate pentru citit şi cartea românească prin intermediul unor ateliere de lectură animată susţinute de specialişti în animaţie culturală de la Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” Braşov. De asemenea, proiectul îşi propune să faciliteze accesul elevilor la carte prin crearea unor mici biblioteci în cadrul şcolilor sau prin suplimentarea cu fond de carte a bibliotecilor şcolare deja existente; urmăreşte totodată familiarizarea copiilor şi a comunităţilor rurale cu instituţiile de cultură prin vizitarea bibliotecilor din localităţi şi a celor din municipiile Braşov ş