Agenţia meteorologică chineză a emis sâmbătă o alertă roşie - cel mai înalt nivel al scării sale - pentru taifunul Fitow, care urmează să atingă coasta continentală duminică seară sau luni dimineaţă, a indicat agenţia Xinhua, citată de AFP.
Fitow, care se deplasează cu o viteză de circa 15 km/h, va atinge coasta între provinciile Zhejiang şi Fujian, însoţit de vânt puternic şi precipitaţii abundente.
Centrul meteorologic naţional chinez a cerut autorităţilor locale şi locuitorilor din această regiune să fie pregătite şi să urmeze instrucţiunile pe care le vor primi.
Zborurile interne şi internaţionale au fost anulate sâmbătă în arhipelagul nipon Okinawa din cauza apropierii acestui taifun, a indicat, la rândul său, agenţia meteorologică japoneză, citată de France Presse.
Aceasta a anunţat vânt puternic, ploi abundente şi riscul producerii de tornade, la doar două săptămâni după trecerea taifunului Usagi prin aceeaşi regiune. (Agerpres)
Agenţia meteorologică chineză a emis sâmbătă o alertă roşie - cel mai înalt nivel al scării sale - pentru taifunul Fitow, care urmează să atingă coasta continentală duminică seară sau luni dimineaţă, a indicat agenţia Xinhua, citată de AFP.
Fitow, care se deplasează cu o viteză de circa 15 km/h, va atinge coasta între provinciile Zhejiang şi Fujian, însoţit de vânt puternic şi precipitaţii abundente.
Centrul meteorologic naţional chinez a cerut autorităţilor locale şi locuitorilor din această regiune să fie pregătite şi să urmeze instrucţiunile pe care le vor primi.
Zborurile interne şi internaţionale au fost anulate sâmbătă în arhipelagul nipon Okinawa din cauza apropierii acestui taifun, a indicat, la rândul său, agenţia meteorologică japoneză, citată de France Presse.
Aceasta a anunţat vânt puternic, ploi abundente şi riscul produ