Jean-Luc Marion, filosof postmodern, actualmente profesor la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV), specialist în patristică, teologie mistică, fenomenologie şi filosofie modernă, şi membru al Academiei franceze, a fost făcut astăzi Doctor Honoris Causa al Universităţii “Al.I. Cuza” Iaşi. De la ora 10.00, în Aula Magna “Mihai Eminescu” a Universităţii, filosofului i s-a acordat titlul DHC de către Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, în cadrul unei ceremonii organizate de Universitatea ieşeană, în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Institutul Francez din România şi Societatea Română de Fenomenologie. Ceremonia a fost succedată de conferinţa cu titlul “La Conscience. De l’intentionnalite a l’appel”, în care filosoful a parcurs un fel de istorie a intenţionalităţii, urmărind modificarea acesteia, pornind de la Husserl, prin Heidegger, Lévinas şi Michel Henry, adică de la obiect la fiinţare, prin celălalt până la simplul fapt al vieţii. Aula “Mihai Eminescu” i-a primit cu generozitate pe toţi cei interesaţi să-l asculte, să-l cunoască şi să-l interogheze pe celebrul filosof. Astfel, după încheierea conferinţei, discuţiile s-au prelungit timp de aproximativ o oră, în care autorul francez a dat răspunsuri punctuale, traversate de un umor fin, despre prizonieratul filosofiei în interiorul unei limbi şi salvarea celui care ştie bine două-trei limbi, căci astfel poate face comparaţii, poate prinde distincţiile unor concepte etc., despre franţuzescul l’appel (chemarea) care intervine întotdeauna cu o surpriză, cu un eveniment, dar care e întotdeauna tăcut până a deveni explicit prin răspuns, despre „je pense” ca răspuns la chemarea îndoielii (Descartes), despre gândirea ca act care duce la existenţă etc. Jean-Luc Marion într-o vizită de opt zile în România Jean-Luc Marion, celebru prin lucrările sale despre Descartes şi fenomenologia donaţiei, se