La începutul lunii decembrie se va face o amplă revizie a instalaţiilor de producere a zăpezii artificiale, dar şi a suprafeţei pârtiilor, costurile de întreţinere pentru cei 24 de kilometri de pârtii din staţiune fiind estimate la peste 400.000 de lei
Fiindcă iarna bate la uşă, edilii au lansat licitaţia în vederea întreţinerii pârtiilor din Poiana Braşov, pentru ca exploatare acestora să poată fi realizată în depline condiţii de siguranţă în noul sezon. În urma lucrărilor majore de infrastructură efectuate în cursul lui 2011, suprafaţa schiabilă a staţiunii Poiana Braşov a crescut cu aproximativ 35 de hectare faţă de 2010, ajungând la 85 de hectare, fiind cel mai mare domeniu schiabil din România. Firma care va câştiga licitaţia lansată de edili se va ocupa de întreţinerea celor 24 de km de pârtii pârtii începând cu data de 1 decembrie şi până la finele lui mai. În primul rând, pentru ca sezonul de schi să înceapă în bune condiţii, instalaţiile de producere a zăpezii artificiale vor trebui atent verificate, însă şi pârtiile, astfel ca pietrele care au ajuns accidental pe aceste trasee să fie îndepărtate. Vara aceasta, au fost verificate şi curăţate drenurile şi rigolele, dar s-au făcut şi lucrări de însămânţare pe porţiunile unde nu a răsărit iarba, astfel ca schiorii să nu aibă nici un fel de problemă la iarnă. Costurile estimate pentru lucrările de întreţinere în perioada 1 decembrie 2013 - 31 mai 2014 sunt de 418.165 de lei, iar firmele interesate îşi pot depune ofertele până cel târziu în data de 23 octombrie.
Pârtiile sunt încă în garanţie
După încheierea sezonului de schi, firma se va ocupa de revizia pârtiilor şi a echipamentelor de produs şi bătut zăpada, dar şi de curăţarea drenurilor şi repararea gabioanelor care întăresc malurile de pe marginea pârtiilor. „Lucrările de amenajare a domeniului schiabil au o garanţie de cinci ani, as