În ultimii ani, autori consacraţi, Alexandru Vakulovski, Mihai Vakulovski, Lidia Prisac, Sergiu Bacalov, Igor Prisac ş.a. originari din comuna Antoneşti, raionul Ştefan-Vodă au explorat cu meticulozitate prin prisma istoriei locale istoria militară, deportarea, genealogia, memoria colectivă şi individuală etc.
De aceea, când am aflat că reputatul pedagog antoneştean Alexei Vakulovski (1949–2006) este autorul unor lucrări consacrate foametei de la Antoneşti, lansate la 4 octombrie 2013 la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, am consemnat cu plăcere apariţia editorială şi cu amărăciune subiectul lecturat. Mi s-a confirmat propria teorie, antoneştienii sunt naratori excepţionali, atenţi la poveştile de viaţă ale sătenilor pe care doresc să le perpetueze prin discursul scris pentru generaţii, pentru a nu se uita marile poveşti de viaţă ale actorilor mici în contextul istoriei mari. În cazul de faţă este vorba de foametea din Moldova sovietică din anii 1946–1947. Se estimează că în URSS au murit de foamete între 1 şi 1,5 mil de oameni.
Raportat la mia de locuitori, cel mai înalt nivel al mortalităţii a fost în RSS Moldovenească, iar cel mai redus – în Rusia. Numărul celor decedaţi de pe urma foametei din RSSM este estimat între 100 mii şi 200 mii de suflete. Permanent plecau în afara Moldovei sovietice, în căutare de resurse alimentare, câte 5-6 mii de suflete, o parte dintre care au murit acolo. În 1946, în plină foamete în Moldova Sovietică, URSS a exportat 1 mil de tone de cereale, inclusiv în Franţa – 500 de mii de tone. În anii 1946–1947 în URSS au mucegăit şi putrezit circa 1 mil de tone de grâu. La 1 februarie 1947, "rezerva de stat" a URSS constituia 10 mil de tone de cereale, mai mult decât la începutul anului 1946.
Foametea a constituit unul dintre subiecte tabu ale istoriografiei sovietice. Primul care a dat startul chestiunii
