Noul regulament de atribuire şi folosire a locurilor de parcare de reşedinţă interzice montarea dispozitivelor de blocare, iar, în timp, toţi braşovenii care deţin astfel de sisteme vor trebui să le demonteze, altfel riscă amenzi de până la 2.000 de lei
Noul regulament de atribuire şi folosire a locurilor din parcările de reşedinţă din municipiul Braşov va intra în vigoare începând de lunea viitoare. O noutate adusă de acest regulament este că nu se va mai putea monta nici un fel de sistem de blocare a locului de parcare, iar în cazul în care proprietarul locului îl găseşte ocupat şi nici urmă de şofer, singura soluţie este să apeleze la Poliţia Locală. Agenţii locali îl vor putea sancţiona pe respectivul şofer, fiindcă a ocupat un loc pentru care nu deţine abonament sau chiar îi pot ridica autoturismul.
Plăteşti 300 de lei, dacă ocupi locul vecinului
„Prin adoptarea acestui regulament, am încercat să aducem sistemul de parcări rezidenţiale la un nivel comparabil cu cel existent în orice ţară europeană. Pe de o parte, să le garantăm braşovenilor siguranţa locurilor de parcare, tocmai de aceea perioada pentru care se eliberează abonamentul a fost prelungită la cinci ani, iar, pe de altă parte, considerăm că braşovenii sunt la fel de civilizaţi ca orice european şi vor respecta semnalizările din aceste locuri, astfel că de la intrarea în vigoare a acestui regulament, toate parcările rezidenţiale vor fi semnalizate atât vertical, cât şi orizontal, fără a mai exista şi sisteme de blocare pe fiecare loc. Cei care nu respectă semnalizările şi vor parca pe un loc care nu este al lor vor fi sancţionaţi cu o amendă cuprinsă între 200 şi 300 de lei”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.
Nu îţi dai jos blocatorul, plăteşti 2.000 de lei
Prevederea se aplică pentru locurile care sunt închiriate de acum înain