Cu tata la Episcopul Visarion
- Am ajuns la anul 1978. Ce a urmat după absolvirea Teologiei de la Sibiu?
- Datorită colegului Ioan Guţă, am fost repartizat în altă parte, în Muntenia. Acest coleg, cu care m-am împrietenit şi pentru care am fost un fel de salvator în anumite situaţii, a vrut să fim aproape unul de altul şi după facultate. „Deoarece doresc să te răsplătesc, vreau să te iau lângă mine şi tatăl meu în Muntenia!”, mi-a spus el. Tatăl lui era Protopop de Buzău şi putea atunci să ne ajute pe amândoi. Eu am venit însă acasă pentru scurt timp şi, sincer, nu prea aveam de gând să mă preoţesc imediat. Dar tatăl meu a insistat, dumnealui fiind preot aici în sat şi abia sosit din puşcărie. „Haide, rămâi aici, fă-te preot, că uite ai păstrăvărie, ai gospodărie, ai Jieţul şi munţii, ai tot ce-ţi place ţie. De ce să pleci în altă parte?”, mi-a spus tata, cu o mină obosită de om trist şi cu multe probleme, fapt ce m-a convins definitiv să rămân lângă el şi să mă preoţesc. Deci, n-am mai plecat la Buzău. La scurt timp, am mers împreună cu tata la Episcopia Aradului, la Preasfinţia Sa Episcopul Visarion, care era de aceeaşi vârstă cu tata, între ei fiind doar o diferenţă de o lună de zile. El i-a spus lui tata: „Nu pleci din preoţie decât odată cu mine!”. Eu i-am spus atunci că nu-i nicio problemă, că pot sluji o vreme şi în altă parte. Totuşi, tata nu l-a ascultat, pentru că dorea ca eu să ajung preot la Jieţ. Aşa că mi-am depus dosarul de hirotonie, iar tata de pensionare.
Soţia şi pruncii
- O dată depus dosarul de hirotonie trebuia să fiţi căsătorit. Înseamnă că aţi făcut şi nunta…
- Da. În 1978 m-am căsătorit cu o fată de ţărani ardeleni autentici din Şeica Mare, o localitate de lângă Copşa Mică, din inima Ardealului. O chema Rodica-Valeria Frăţilă şi Dumnezeu a vrut să ne iubim şi să fim împreună. După nuntă, la doi ani
