Potrivit unor surse judiciare din România, luptătorul de K1 basarabean Tolea Ciumac era implicat într-o reţea interlopă de recuperatori de bani.
Mai mulţi recuperatori de bani, de origine israeliană, sunt cercetaţi de autorităţile române pentru fapte de violenţă. Potrivit unor surse judiciare din Bucureşti, din grupare făceau parte şi interlopi români, printre care luptătorul basarabean de K1 Tolea Ciumac şi Mihai Mila, un apropiat al lui Gigi Becali, care a fost anterior condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul în care patronul FC Steaua a fost acuzat de sechestrare de persoane.
Recuperatorii ar fi fost contractaţi de medicul estetician Morad Iancu să încaseze o sumă de bani datorată de un medic.
Mai exact, membrii grupării sunt suspectaţi că, în perioada 2012-2013, sub ameninţarea şi folosirea armelor de foc, prin lipsire de libertate şi violenţă au obţinut de la mai mulţi oameni de afaceri sume importante de bani.
Aceştia îşi alegeau victimele din rândul comunităţii ebraice, despre care aveau date că au o situaţie materială bună, pe care le şantajau în vederea obţinerii banilor. Din cercetări a reieşit că o parte din victime au fost sechestrate până la plata banilor ceruţi de grupare.
18 percheziţii au avut loc, marţi, în Capitală şi în localităţile Pantelimon, Voluntari, Măgurele şi Roşu, din judeţul Ilfov, la locuinţele membrilor grupării, precum şi la sediul unui cabinet de avocatură.
Potrivit procurorilor de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a fost vizată o grupare infracţională organizată, alcătuită din 11 persoane, cetăţeni israelieni si români, specializată în săvârşirea de infracţiuni de violenţă - lipsire de libertate în mod ilegal, tâlhărie şi şantaj.
Anchetatorii precizează că, pe 4 iunie 2013, una dintre victime ar fi fost