Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Francezii de la Ecosun Expert investesc 4 milioane de euro într-un parc solar în Hărman

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Francezii de la Ecosun Expert vor inaugura, azi, la Podu Olt, în comuna braşoveană Hărman, un parc solar cu o capacitate de 2,5 MWh, investiţia ridicându-se la aproape patru milioane de euro. Parcul se va întinde pe o suprafaţă de 5,7 hectare. „Când am luat noi terenul, aici păşteau oile. Am pus structuri metalice la 0,8 – 2 metri deasupra solului, iar turmele de oi vor putea veni în continuare să pască aici, timp de două săptămâni pe an”, a declarat presei franceze Frederic Rohmer, director şi asociat al companiei Ecosun Expert.

Fiind o firmă alsaciană, Ecosun Expert a ales să realizeze parcul cu panouri fotovoltaice produse de o companie alsaciană, Voltec Solar, care a livrat 9.792 de panouri. „Sunt din material de primă clasă şi garantate pentru 20 – 25 de ani”. Parcul a fost construit de 80 de angajaţi ai companiilor româneşti partenere. Francezii susţin că în timp ce în România au beneficiat de tot sprijinul aleşilor, în Franţa a fost tot mai greu de realizat un astfel de proiect în ultimii ani. De asemenea, francezii susţin că zona în care au realizat proiectul este una însorită, iar producţia de energie este cu 15 – 20% mai mare decât în Alsacia, unde a realizat mai multe proiecte de „acoperişuri fotovoltaice” care totalizează 2,9 MWh.

Guvernul intenţionează să reducă “subvenţiile” acordate proiectelor de energie regenerabilă, după ce la jumătatea acestui an industria a fost afectată de amânarea unui anumit număr de certificate verzi în funcţie de tehnologie, unităţile urmând să fie recuperate în perioada 2017-2020. Astfel, pe site-ul Ministerului Economiei a fost publicat un proiect de hotărâre de guvern prin care se doreşte reducerea cu 0,7 certificate verzi pentru energia hidro, cu 0,5 certificate până în 2017 şi 0,25 de certificate începând cu 2018 pentru fiecare MWh produs în parcuri eoliene, şi reducerea cu 3 certificate a ajutorului

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 26 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 59 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°