Un studiu realizat în Marea Britanie arată că statusurile plictisitoare de pe Facebook sunt principala cauză a enervării de pe internet.
Studiul arată că patru din zece tineri britanici consideră că prietenii şi familiile lor ar trebui să mai pună statusuri plictisitoare pe profilul lor de Facebook.
25% din respondenţi consideră că cel mai enervant obicei de pe internet sunt "selfie-urile". Acestea sunt pozele făcute de utilizatori cu propriul telefon, distribuite de obicei pe reţelele sociale. Surprinzător, bărbaţii sunt cei care îşi fac de două ori mai multe selfie-uri decât femeile.
Un alt obicei enervant al utilizatorilor de internet din Marea Britanie este ignorarea prietenilor prin folosirea telefonului. Ştiţi acest moment. Staţi la o masă cu prietenii şi trei din patru stau cu nasul în telefon. De asemenea, tinerii sunt deranjaţi de faptul că foştii iubiţi sau iubite îi caută pe Facebook şi nu-i lasă în pace.
Un alt obicei enervant, adus în prim-plan de avântul tehnologiei, este judecarea oamenilor după căştile pe care le poartă sau fotografierea mâncării (trăiască Instagram!). Ultima acţiune enervantă este filmarea unui concert.
Studiul a fost realizat de către motorul de căutare Bing, deţinut de Microsoft. Cercetarea a vrut să afle care sunt cele mai enervante obiceiuri, atât online, cât şi offline. De exemplu, cel mai enervant obicei offline vine dintr-un tic verbal din engleză: folosirea excesivă a cuvântului "like", scrie "The Daily Mail".
Care sunt obiceiurile cele mai enervante de pe internet în viziunea voastră? Mâncare prea multă? Pisici? Statusuri plictisitoare sau invitaţiile la jocuri?
Haideţi să discutăm! Vă aşteptăm pe Facebook Tech Adevărul.