Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oamenii cu BANI nu sunt dispuşi să stea la COADĂ!

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 10 octombrie 2013 ·

Persoanele care sunt dispuse să cheltuiască mai mulţi bani la cumpărături sunt mai puţin răbdătoare când vine vorba de a sta la la rând, arată un studiu realizat de cercetătorii americani, de la Universitatea din Columbia, publicat în Research Social Science Network.

Potrivit Daily Mail, sunt foarte puţine persoane care au capacitatea de a sta la rând pentru a cumpăra produsele de care au nevoie, iar disponibilitatea unui client de a aştepta este corelată cu sensibilitatea la preţul produsului, ceea ce înseamnă cât de multă importanţă acordă preţului produsului.

Deşi cumpărătorii mai puţini sensibili la costul produselor sunt mai puţin dispuşi să aştepte la rând, aceştia se aşază la coadă dacă este vorba să achiziţioneze produse proaspete.

Cercetătorii au mai descoperit că cei care sunt mai sensibili la preţuri, cei care au mai puţini bani de cheltuit, sunt mai dispuşi să aştepte la rând chiar şi atunci când acesta este într-o continuă creştere.

Oamenii de ştiinţă au mai concluzionat că cea mai mare parte a cumpărătorilor acordă o atenţie numărului de clienţi care aşteaptă la coadă şi mai puţin vitezei cu care se avansează.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: Sorina Matei: Subteranele PSD. Adevăratele motive pentru care România a ajuns în blocajPEŞTELE UCIGAŞ! Lacurile bucureştene, invadate de somnul pitic american!ŞANTAJ de două milioane de euro. Oameni de afaceri sechestraţi şi schingiuiţi pentru taxe de protecţie

TOP 3 ARTICOLE POPULARE:PIRAMIDELE DE FLORI din DEŞERT. Imagini incredibile cu PARADISUL din pustiul arab | GALERIE FOTOFrumoasele din garaj. Capriciile unui SULTAN / VIDEO30 DE ANI a fotografiat cupluri SĂRUTÂNDU-SE. Cele mai frumoase imagini cu PUPĂCIOŞII din New York | GALERIE FOTO

ARTICOLE POPULARE:PIRAMIDELE DE FLORI din DEŞERT. Imagini incredibile cu PARADISUL din pustiul arab | GALERIE FOTO

Un S

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 14.000 de alegători au votat în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania, Spania şi Anglia / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 34 minute
Aproape 14.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 15 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 2.500 de români au votat în Italia, peste 1.000

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum 54 minute
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 3 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Cod galben de vânt în 18 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Potrivit ANM, sunt vizate total sau parţial judeţele Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Giurgiu, Dâmboviţa, Ilfov, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea, Constanţa şi municipiul Bucureşti. Local şi te

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

Alegerile parlamentare se vor desfășura sub atenționare Cod Galben în județul Vâlcea

Gazeta valceana acum 29 minute
Începând de sâmbătă, 30 noiembrie 2024 (ora 10.00), până duminică, 1 decembrie 2024 (ora 20.00), la nivelul județului Vâlcea va fi valabilă o avertizare meteorologică de tip Cod Galben. Meteorologii avertizează că, în această perioadă, vor fi intens

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum o ora
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Kim Jong Un și Vladimir Putin vor să îşi consolideze și mai mult legăturile militare

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, au discutat vineri în Coreea de Nord despre modalităţile de a consolida mai mult legăturile militare dintre Phenian şi Moscova, care s-au strâns de la invadarea Ucrainei

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°