Noul act normativ va genera un lanţ de falimente, ţinând cont că firmele aflate în impas au timp doar un an să îşi pună în practică planul de reorganizare
Noul Cod al insolvenţei aduce după adoptarea de Guvern prin ordonanţă de urgenţă câteva noutăţi care contravin principalului principiu al insolvenţei, acela de a da companiilor o şansă la reorganizare. Ionel Fliundra (foto dreapta), preşedintele PPDD Braşov, a ţinut să sublinieze că noul act normativ prevede ca procedura de reorganizare pentru firmele aflate în impas să dureze doar un an şi nu trei, cât era prevăzut anterior, astfel că devine imposibil ca o societate să se redreseze într-un interval atât de scurt. „Foarte multe firme vor intra în faliment, ceea ce ar duce la pierderea a numeroase locuri de muncă, dar şi la creşterea deficitului bugetar, fiindcă nu se vor mai încasa taxe şi impozite, iar Guvernul va trebui din nou să se împrumute la FMI şi să plătească apoi dobânzi”, a precizat Fliundra. Peste 200.000 de firme intră, anual, în insolvenţă la nivel european, iar Fliundra este de părere că noul Cod va genera un lanţ de falimente, ceea ce va afecta şi mai mult economia naţională. „Mă gândesc oare de ce toate partidele promiteau în campania electorală facilităţi fiscale sau credite cu dobânzi mici pentru firme, iar acum în loc să le salvăm reducem termenul de reorganizare. Acest lucru arată încă o dată incapacitatea Guvernului de a facilita investiţiile”, a subliniat preşedintele Partidului Poporului.
Guvernul nu sprijină IMM-urile
Parlamentarii PPDD au dorit de la bun început să sprijine IMM-urile, prin modificarea art. 149 din Codul de procedură fiscală respecti ca „pentru stingerea creanţelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare să fie urmăriţi prin poprire asupra a 50% din sumele din conturile bancare”, nu 100%, însă amendamentul nu a fost aprobat. Acest demers avea