Nu puţini au fost cei care au criticat decizia pandurilor de a-l aduce înapoi pe Răzvan Stanca de la Steaua. Portarul de 33 de ani le-a închis însă gura contestatarilor cu o serie de evoluţii sigure în acest debut de sezon.
Chiar dacă e cel mai în formă portar al gorjenilor, Stanca e nevoit să se împace cu sistemul de rotaţie impus de Pustai. În momentul de faţă, Stanca şi Mingote se schimbă în poartă la fiecare două meciuri, în timp ce Lazar a fost trecut pe linie moartă.
Nu-i place rotaţia, dar o acceptă
Marin Condescu a fost cel care a decis în vară să-l readucă pe Stanca. Goalkeeperul plecase de la Pandurii în 2010, iar de atunci făcuse „naveta” între U Craiova şi Steaua. Reghecampf nu l-a mai dorit în vară pe portarul de 33 de ani, iar vicecampioana Pandurii i-a întins o mână de ajutor. Decizia n-a fost privită cu ochi buni de toţi. Gorjenii îi aveau deja pe experimentatul Mingote şi pe tânăra speranţă Lazar, aşa că sosirea lui Stanca avea potenţialul de a tulbura apele la echipă.
Stanca a fost ultimul dintre portari care a debutat în acest sezon, în returul de la Tg-Jiu cu Levadia Tallinn. De atunci, fostul portar al Stelei a mai prins 3 meciuri în Europa League şi 3 în Liga 1, fiind nevoit să se complacă unui sistem de rotaţie ciudat impus de Pustai. Practic Lazar a început ca titular în Liga ,1 dar după meciul pierdut cu Astra (1-3) goalkeeperul de 21 de ani nu a mai apărat decât în Cupă cu Farul. Veteranii Mingote şi Stanca au rămas să se bată pentru un loc în primul 11, iar antrenorul a decis să-i rotească la fiecare două meciuri. Până acum portughezul a greşit o singură dată grav, atunci când le-a făcut cadou celor de la Mediaş golul de 0-2. Stanca în schimb nu are nicio greşeală majoră la activ şi a părut sigur pe el în toate cele 7 meciuri în care a fost folosit. „M-am maturizat, nu mai tratez antrenamentele ca în tinereţe când