La fix 20 de ani de la prima intervenţie a SMURD în Bihor, într-o festivitate ce s-a vrut mai mult prietenească decât protocolară, la Hotel Internaţional din Băile Felix, zeci de medici, reprezentanţi ai autorităţilor, angajaţi sau foşti angajaţi ai Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare Bihor, au împărtăşit amintiri şi poveşti de suflet, la îndemnul moderatorului întâlnirii, dr. Hadrian Borcea, şeful Unităţii de Primire a Urgenţelor şi al SMURD Bihor.
Un început bun
După ce organizatorii au premiat mai mulţi copii, câştigători ai unor concursuri de desene desfăşurate pe parcursul săptămânii trecute cu ocazia festivităţilor dedicate împlinirii a 20 de ani de SMURD în Bihor, au transmis felicitări şi urări bine, pe rând reprezentanţi ai autorităţilor locale ca prefectul Claudiu Pop ori şeful Poliţiei, chestorul Liviu Popa.
"Mi-aduc aminte, în 1993, domnul general Pădureanu (generalul Adrian Pădureanu, şeful de atunci al Brigăzii de Pompieri Crişana - n.r) mi-a spus la telefon: "Vreau şi eu în Oradea ce e la Târgu Mureş". Aşa că m-am mutat în unitatea de pompieri, astfel că atunci când am plecat, am lăsat o echipă - prima după Târgu Mureş - care să funcţioneze. Iar astăzi, Oradea rămâne efectiv, nu o spun doar aşa, unul dintre serviciile care sunt în fruntea sistemului de urgenţă din România", a spus Arafat.
"Din culise"
Practic, cei prezenţi au asistat la o paradă a amintirilor ştiute doar de "insideri". Puţini ştiau, de pildă, că, în 1995, generalul Pădureanu a decis să înfiinţeze, pe lângă SMUR-ul de atunci, şi serviciul de Descarcerare. Era undeva în ţară, împreună cu o delegaţie formată din scoţieni, când a văzut o maşină distrusă într-un accident, pe un trailer, cu victima în ea "Mergeau spre un service, ca să extragă victima de acolo şi atunci şi-au dat seama cât de necesar era un asemenea echipaj. Apoi, cu sprijinu