Mesajul a fost trimis. Multumesc!

160 de ani de la naşterea lui Ciprian Porumbescu

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

În toamna anului 1853, în comuna Sipotele Sucevei, în familia preotului Iraclie Porumbescu s-a născut Ciprian, cel care avea să încânte lumea prin magia sunetelor pe care le-a conturat. La 3-4 ani, când, de obicei, copiii abia învaţă să vorbească bine, Ciprian s-a îndrăgostit de muzică. Prindea cu uşurinţă tot felul de cântece şi le reproducea cu mare precizie. Magia s-a produs în casa părinţilor săi, la o clacă, atunci când un lăutar al satului zicea cu foc din vioara. Ciprian îl urmărea, sorbindu-i fiecare mişcare. De atunci, nu le-a mai dat pace părinţilor până ce nu i-au cumpărat o violina, care i-a fost nespus de dragă şi nedespărţită, în scurta să viaţă. Dar marea sa şansă a venit când avea vreo 7 anişori. A fost întâlnirea cu muzicologul Carol Miculi, profesor la Conservatorul din Lemberg şi discipol al lui Chopin, care şi-a petrecut câteva veri la Şipotele Sucevei, găzduit fiind chiar de tatăl lui Ciprian, paroh al bisericii de aici. Miculi i-a intuit talentul şi l-a familiarizat cu notele muzicale. Peste câţiva ani, când preotul Iraclie a fost mutat la Stupca, Ciprian a luat primele lecţii de vioară la şcoala din Ilişeşti, iar mai târziu, la gimnaziu, la Suceava, a început să studieze pianul şi orga. Când punea mâna pe vioara, Ciprian era fenomenal. Cum era să stea deoparte la manifestările memorabile de la Putna – organizate de Eminescu şi de Slavici? După ce s-a terminat partea oficială a serbării, pe pajiştea din apropierea mănăstirii, trubadurul Bucovinei, Grigore Vindireu, a încins o horă cu taraful sau. Cu ochii înlăcrimaţi, ascultăndu-şi chemarea inimii şi a sufletului, copilandrul Ciprian s-a repezitla Vindireu, i-a smuls vioara, continuând cântecul, cu patos. Şi ce fericire i s-a citit pe chip atunci când i-a mărturisit părintelui sau: 'Tată, am cântat Daciei întregi!'.

Avea 20 de ani când mama i s-a stins, iar dorul de ea l-a însoţit înt

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Grupa A la EURO U21 2025: Slovacia, Spania şi Italia, adversarele tricolorilor

Mediafax acum 22 minute
Marţi, 3 decembrie, la Bratislava, au fost stabilite grupele pentru turneul final al Campionatului European U21, care se va desfăşura în Slovacia între 11 şi 28 iunie 2025. Echipa naţională a României a fost repartizată în Grupa A, alături de ţara g

Preşedintele sud-coreean Yoon renunţă la legea marţială

Mediafax acum 28 minute
Conform BBC, preşedintele Yoon Suk Yeol a declarat într-un discurs televizat că va reuni cabinetul pentru a renunţa la legea marţială. Mai devreme marţi, el anunţase că instaurează legea marţială pentru a contracara „forţele anti-statale” din rândul

Preşedinta Georgiei spune că Rusia duce un „război hibrid” împotriva României şi Moldovei. Despre Călin Georgescu: „Peste tot interpuşii ruşi fac aceleaşi promisiuni preelectorale”

News.ro acum 7 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zourabichvili, blocată într-o confruntare cu propriul guvern, a declarat într-un interviu pentru Reuters că Rusia, care a invadat deja Ucraina, duce un „război hibrid” împotriva Georgiei şi a altor ţări precum Moldova şi

Marius Tucă Show începe miercuri, 4 decembrie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 35 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu a discutat cu Elena Lasconi despre formarea unei majorități parlamentare pro-europeană: „Esențial este să păstrăm direcția actuală a României”

Libertatea acum 5 ore
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a anunțat într-o postare pe Facebook că a avut o întâlnire cu Elena Lasconi, candidatul USR ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale, în care au discutat despre formarea unei majorități parlamentare pro-europene.

Elena Lasconi, explicaţii despre acuzaţii precum ”vrea să ne facă copiii gay”: Sunt creştină practicantă/ Căsătoria pentru mine este între o femeie şi un bărbat/ Este o manipulare de tip rusesc

News.ro acum 29 minute
Candidatul USR la preşedinţia României, Elena Lasconi, răspunde acuzaţiilor legate de faptul că ar susţine homosexualii, ea arătând că nu a susţinut niciodată ideea căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi amintind că, în urmă cu un an, a avut ”d

Doi tineri au murit în urma unui accident produs în Vaslui

Mediafax acum o ora
ISU Vaslui a anunţat că în accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane. La sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite două persoane fiind încarcerate şi în stare de inconştienţă. Cea de-a treia victimă a fost e

Cel mai scump pom de Crăciun costă 2,3 milioane de euro. Unde este instalat și cu ce este împodobit VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Compania germană Proaurum, specializată în comerţul cu aur, a prezentat marţi, 3 decembrie, în oraşul Munchen, "cel mai scump" brad de Crăciun din Europa, cu o valoare estimată de 2,3 milioane de euro, relatează agenţia EFE. Acest pom de Crăciun, co

Lasconi anunţă miting pro-Europa în Piaţa Victoriei: „Vino alături de mine la marşul de susţinere al valorilor europene"

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui anunţ postat pe Facebook, manifestaţia pro-Europa va fi organizată joi, 5 decembrie, de la ora 17.00. „Vino alături de mine la marşul de susţinere al valorilor europene. Ne întâlnim în Piaţa Victoriei, de la ora 17:00”, este mesajul t

JAF ÎNARMAT la o bancă din Călărași. Un bărbat mascat a reuși să obțină o sumă impotantă de bani sub amenințarea unui pistol

Gandul acum 3 ore
Un atac sub ameninţarea armei a avut loc, marţi seară, la o sucursală a unei bănci din municipiul Călăraşi. Un bărbat îmbrăcat în negru, cu cagulă, a intrat în sediul băncii, singur, a scos de sub geacă un pistol şi a cerut bani. Conform surselor Gâ

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
Iasi
acum

mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/3°
Constanta
acum

mar.

3°/7°
mie.

5°/8°
joi

6°/8°
vin.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-0°/4°
mie.

-0°/4°
joi

-0°/4°
vin.

1°/3°
Timisoara
acum

mar.

2°/7°
mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

3°/4°