Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO  Campania oltenilor de colectare a ajutoarelor pentru sinistraţii inundaţiilor din Galaţi, la final

Publicat in Adevarul, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

La o lună de la iniţierea acţiunea, campania autorităţilor din judeţul Olt pentru ajutorarea sinistraţilor din Galaţi în urma inundaţiilor din septembrie a ajuns la final. Un camion plin cu produse de tot felul au plecat, vineri, către cei care au nevoie urgentă de sprijin, indiferent de natura sa. Pe lângă ajutoarele umanitare încărcate în camionul menţionat, autorităţile oltene au reuşit să colecteze în acelaşi sens şi bani.

La jumătatea lunii trecute, conducerea Consiliului Judeţean Olt prelua iniţiativa şi amenaja un cort în faţa sediului, cu scopul declarat de a strânge ajutoare umanitare pentru sinistraţii inundaţiilor din Moldova, dezastru petrecut cu câteva zile înainte de iniţierea acţiunii. De atunci şi până în prezent a trecut aproape o lună şi, deşi planul iniţial a fost ca ajutoarele, alimentare neperisabile şi nu numai, să plece cu o singură cursă, până la urmă lucrurile s-au schimbat. Astfel, la finele lunii trecute, respectiv pe data de 24 septembrie, un prim camion pleca încărcat spre sinistraţii pentru care se adunaseră ajutoarele cu pricina.

Acum, respectiv vineri – 11 octombrie, un al doilea camion a plecat către sinistraţii din judeţul Galaţi. Încărcătura transportată în zona cu pricina: pachete cu haine, încălţăminte, pături, produse alimentare neperisabile, medicamente, produse agricole, apa plată. Au contribuit pentru finalizarea cu succes a acestei iniţiative simpli cetăţeni din judeţ, societăţi comerciale şi chiar instituţii publice. De data aceasta, la acţiune au contribuit şi Primăria Slatina, precum şi Prefectura Olt.

“Transportul a cuprins o serie de bunuri de larg consum de care concetăţenii noştri din Moldova care au avut de suferit în urma inundaţiilor din luna septembrie au nevoie în mod sigur. Această acţiune a fost posibilă în urma colaborării dintre Consiliul Judeţean, Primăria municipiului Slatina şi Prefectura

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 57 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 39 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 31 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 36 minute
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Datoria guvernamentală a crescut în martie la 998,6 miliarde lei (minister)

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat în martie 2025 până la 998,617 miliarde lei, de la 990,84 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul F

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°