Invitată la emisiunea „O seară perfectă“, prezentatoare ProTV a recunoscut că este însărcinată. Lorena Bogza va deveni mămică în aprilie.
“Nu este o bucurie mai mare pentru mine, nu am spus pentru că am vrut să mă asigur că totul este în regulă. Aştept un copilaş. Nu l-am programat, regret că nu am făcut asta până acum. Dacă totul va fi cum trebuie, atunci îl aşteptăm în aprilie, chiar de ziua mea şi foarte aproape de ziua tatălui. Să fim sănătoşi“, a declarat Lorena Bogza în cadrul emisiunii „O seară perfectă“.
Prezentatoarea ProTV Chişinău a menţionat că în ianuarie se împlinesc şapte ani de când îl cunoaşte pe Iurie Nastas. „Este foarte grijuliu. El are un baiat şi am văzut cum îl creşte. Copilul meu va creşte bine în mâinele lui”, a mai spus vedeta.
Totodată, Lorena Bogza a vorbit şi despre sarcină.“Nu sunt foarte pofticioasă, până la sarcină am avut pofte. Îmi doresc foarte mult să nu se schimbe nimic, să pot munci. Dacă totul va fi în regula, sper să mă întorc foarte repede. Vreau să-mi alăptez copilul, mi se pare foarte important. Nu ştiu cum voi naşte, nu m-am gândit, cum va spune doctorul“, a mai spus Lorena Bogza.
Lorena Bogza: „Toţi mă întreabă dacă sunt însărcinată. Când va veni timpul să anunţ, atunci o voi face“