Brad Pitt și Angelina Jolie au anunţat deja că se vor căsători de Crăciun în Hawaii şi petrecerea o vor ţine la vila lor din Franţa, dar ceea ce nu se ştia este că avocaţii lucrau de zor la un contract prenupţial care să le satisfacă pretenţiile.
Potrivit Grazia Daily contract prenunpțial, în valoare de 270 milioane dolari, are 101 pagini. Deşi iniţial Angelina nici n-a vrut să audă, în final a semnat contractul pus la punct de avocaţii lui Brad Pitt.
Conform prevederilor, în caz de divort fiecare din cei doi rămâne cu averea sa. Asta înseamnă, potrivit Forbes, Brad cu 150 milioane dolari, iar Angelina cu 120 milioane dolari.
În ceea ce priveşte custodia celor șase copii ai cuplului, acesta va fi comună.
"Angelina a avut mereu reţineri cu privire la semnarea unui astfel de contract, dar Brad a convins-o că e mai bine aşa", a declarat o sursă pentru revista britanică.
"Brad este un tip romantic dar şi foarte practic şi, având în vedere faptul că sunt un cuplu ce valorează 270 de milioane de dolari, cu 6 copii şi numeroase proprietăţi în diferite părţi ale lumii, atunci decizia lui face sens. În plus, atât Brad cât şi Angelina au mai fost căsătoriţi înainte şi ştiu cât de dificil poate fi un divorţ. De această dată este şi mai important pentru că au copii iar Brad doreşte să acopere toate posibilităţile", a adăugat aceeaşi sursă.