Municipiul Caracal a fost grav afectat, joi dimineaţă, de urmările unui cutremur cu magnitudinea de 6,5 grade pe scara Richter produs în zona de sud a ţării. Două blocuri din oraş au fost avariate serios, la fel şi sediul Teatrului Naţional, unde a izbucnit un puternic incendiu din cauza întreruperilor repetate ale curentului. Mai multe persoane au fost rănite. La faţa locului au intervenit pompieri şi alţi salvatori dotaţi cu cele necesare.
În urma seismului de joi au fost avariate două blocuri de locuinţe, mai multe persoane blocate au fost blocate sub dărâmături şi s-au produs avarii importante la reţelele de gaze naturale, electricitate şi telefonie. Pentru limitarea efectelor cutremurului, la faţa locului s-au deplasat pompierii Detaşamentului Caracal al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Matei Basarab” Olt, care au intervenit cu ajutorul a două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un echipaj Smurd, o autospecială de descarcerare prevăzută cu modul pentru dezastre, o autospecială pentru salvare de la înălţime şi echipa de deblocare-salvare, împreună cu singurul câine din judeţ specializat în căutarea persoanelor surprinse sub dărâmături.
În sprijinul pompierilor au venit şi membrii Serviciului de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă Caracal, echipaje de la Poliţia Olt şi Jandarmerie, forţe ale Ministerului Apărării Naţionale, echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. De asemenea, au acţionat şi echipe specializate ale firmelor care se ocupă de alimentarea cu energie electrică, gaze naturale, apă şi furnizarea serviciilor de telefonie din localitate.
Cu ajutorul mijloacelor de intervenţie din dotare, echipele prezente la locul intervenţiei au evacuat şi transportat la punctul de acordare a primului-ajutor mai multe persoane blocate în urma seismului, trei dintre acestea fiind rănite şi transportate la Spitalul orăşenesc din C