Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România va avea două drumuri turistice de interes european pentru practicarea drumeţiilor

Publicat in News Brasov, joi 17 octombrie 2013 ·

România va avea în perioada următoare două drumuri turistice de interes european pentru practicarea drumeţiilor, alăturându-se astfel celor 35 de ţări europene membre ale Asociaţiei Europene a Drumeţiei (AED), iar Braşovul va fi locul de desfăşurare al Congresului Asociaţiei, în 2017.

Anunţul a fost făcut joi, după întâlnirea care a avut loc la Consiliul Judeţean (CJ) Braşov între Lis Nielsen, preşedinta Asociaţiei Europene a Drumeţiei şi reprezentanţi ai Asociaţiei Carpatine Ardelene a Turiştilor – SKW (care este membră a AED din 2010) şi ai Autorităţii Naţionale pentru Turism.

„Ne implicăm în prezent în trasarea acelei porţiuni româneşti a Drumului European 3 şi ulterior a Drumului European 8. Drumul European 3 va fi pe lanţul carpatic şi va porni de la Sighetul Marmaţiei. Suntem în contact cu colegii din Ucraina care definesc partea ucraineană. Traseul va merge pe lanţul carpatic, făcând legătura între diferitele poteci existente – nu inventăm altele – până la Turnu-Severin, unde ne legăm de Drumul European 3, terminat de colegii din Serbia. Drumul European 8, pentru care încă lucrăm la definitivarea traseului, va pleca din Oradea şi se va întâlni cu Drumul European 3 în zona Masivului Retezat“, a declarat, într-o conferinţă de presă, Marcel Şofariu, director executiv al Asociaţiei Carpatine Ardelene a Turiştilor (SKV).

Sursa citată a adăugat că, din punct de vedere natural, stăm foarte bine pentru amenajarea unor asemenea trasee, dar din punct de vedere al infrastructurii sunt foarte multe diferenţe faţă de restul Europei pentru că ne lipsesc cabanele.

„Pe un lanţ de 800-1000 de km de traseu, este nevoie de 30-35 de cabane, iar acum, în România, există foarte puţine, şi dintre acestea una-două îndeplinesc condiţiile civilizate pentru turism. De aceea numărul turiştilor români şi străini care pleacă în drumeţii este scăzut şi riscăm în

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 8 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 2 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 3 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 4 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 7 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 7 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

Vremea

București
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
mar.

9°/12°
Constanta
acum

18°
sâm.

18°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

17°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°