Preşedintele consideră că evenimentele din ultima perioadă sunt rezultatul manipulărilor USL din perioada de opoziţie. Băsescu a atras atenţia că violenţa fizică şi ocuparea bulevardelor nu trebuie tolerate de autorităţi.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că protestele faţă de gazele de şist sunt „o factură plătită” de întreaga ţară pentru minciunile spune de Victor Ponta şi Crin Antonescu în perioada în care USL se afla în opoziţie faţă de guvernele Boc şi Ungureanu.
„Aş vrea să trag o concluzie, ce se întâmplă acum este o factură pe care din păcate o plătim toţi pentru minciuna domnului Ponta, domnului Antonescu şi activiştilor lor în perioada de opoziţie. Aţi văzut povestea aceea cu mortul, este este echivalentul găinii cu pui vii de la Evenimentul zilei şi a ţipetelor lui Ponta în Piaţa Constuituţiei: jandarmeria are muniţie de război”, a explicat preşedintele, atrăgând atenţia asupra manipulărilor lansate în ultima vreme.
Băsescu a afirmat că nu poate fi de acord cu violenţa protestatarilor sau cu nerespectarea legii şi a dat ca exemplu agresiunea asupra ministrul Daniel Barbu şi ocuparea bulevardelor din Bucureşti. Preşedintele a afirmat că legea trebuie apărată, indiferent de persoanele care sunt agresate, simpli cetăţeni sau miniştri în Guvernul României.
Conform Mediafax, Traian Băsescu a a mai spus că nu şi-a schimbat în nici un fel punctul de vedere faţă de gazele de şist sau necesitatea de a extrage aurul de la Roşia Montană, dar a mărturisit că este rezervat în a-şi face cunoscut punctul de vedere. El şi-a motivat atitudinea prin falia care a apărut în societate între cei care susţin şi cei care se împotrivesc acestor proiecte.
Preşedintele a precizat că România are mare nevoie să îşi relanseze anumite industrii, dar exploatările nu se mai pot face cu companii de stat pentru că necesită investiţii pe care statul