Lucian Sânmărtean e socotit cel mai “brazilian” fotbalist din Liga I, chiar dacă prin venele sale curge sânge de ardelean din Bistriţa.
Talentul său nu l-a împins însă spre performanţe prea mari, senzaţia în privinţa carierei lui fiind că a obţinut mult mai puţin decât ar fi putut să o facă. Spre exemplu, Sânmărtean are un singur titlu în toată activitatea sa, cel câştigat cu Panathinaikos, în 2004, iar la naţională a avut apariţii meteorice. Chiar şi aşa, fotbalişti cu talentul său nu se nasc foarte des în România.
Cu ce echipa ţineai cand erai mic?
Cu Dinamo, fiindcă tata era dinamovist. A fost şi un episod în casă la noi. Eu şi fratele meu simpatizam într-un fel cu Steaua şi la un meci Steaua – Dinamo ne-am bucurat când a dat Steaua gol, iar tata ne-a certat şi ne-a explicat foarte clar că noi trebuie să fim dinamovişti. L-am ascultat, n-am avut ce face.
La şcoală cum te descurcai?
Destul de bine. Prost mergea cu matematica, pentru că eram neatent şi nu prindeam foarte repede. În schimb, la limba română, istorie, geografie mergeam binişor.
Când ai câştigat primii bani din fotbal?
La Bistriţa. Am avut un meci acasă cu Ceahlaul, am şi înscris şi am primit 20 de milioane de lei. Pe vremea aceea erau bani extrem extrem de mulţi. O parte i-am dus acasă, pentru că aveam o situaţie destul de delicată, tata bolnav, mama proaspăt şomera, iar eu rămăsesem singurul ajutor, singurul sprijin al familiei. Cu altă parte din bani am ieşit cu prietenii mei de la bloc, la o pizza, la un suc, şi mi s-a părut aşa o chestie foarte importantă să pot să plătesc pentru nişte copii. Noi puneam mână de la mână să bem un suc. Atunci a fost foarte emoţionant, am fost mulţi, vreo 20 de copii şi toţi au fost foarte încântaţi.
Cum este omul Sănmărtean?
Cu bune şi rele. Ca om nu sunt capabil să-mi păstrez relaţiile după ce se termină job-ul ş