Aflată în prezent pe locul 29, “naționala” României a reintrat în top 30 după 3 ani și 5 luni, interval în care a fost la un moment dat, în septembrie 2012, a 57-a în lume, situație în care egala minimul istoric consemnat în 2011 pe vremea mandatului lui Răzvan Lucescu. Să spunem însă și că în timpul lui Lucescu jr., în mai 2010, “tricolorii” au ajuns cel mai sus, pe 28.
Totuși, păstrez rezerve față de afirmația că “Pițurcă ne-a urcat 25 de locuri!”. O consider forțată, trasă de păr. Într-adevăr, actualul selecționer a preluat “naționala” de pe locul 54 și a dus-o pe 29, dar nu pare logic să-i atribuim lui toate meritele. De fapt, nu el a cîștigat 25 de locuri, ci echipa. În măsura în care îi adresăm elogii lui Pițurcă, trebuie să privim ascensiunea respectivă ca rezultat al unui efort colectiv, nu individual. Antrenorului i se cuvin laude, dar nu numai lui.
Mai departe, e lesne de răspuns la ce servește saltul amintit. În cazul în care ne-am califica la turneul final al Mondialelor din Brazilia 2014, ar apărea posibilitatea, complicată însă, de a prinde o grupă valorică mai convenabilă, nu ultima. Am primi astfel o șansă suplimentară de a întîlni adversari mai slabi. Implicit, de a rămîne mai mult în competiție.
Întorcîndu-ne la Pițurcă, să observăm că, deși neagreat de unii și înjurat de alții, el a devenit, cu 88 de meciuri, antrenorul cu cele mai numeroase prezențe pe banca echipei naționale. I-a depășit deja pe venerabilii Iordănescu (83), Mircea Lucescu (58) și Ienei (51), dar e de presupus că se va distanța și mai serios de aceștia în condițiile în care contractul său cu FRF va expira abia în vara lui 2016.
Doar în ceea ce privește procentul de reușită, raportul dintre numărul de partide și cel al victoriilor obținute, Pițurcă continuă să se găsească în urma lui Iordănescu, cu 56,8 la sută față de 58,3. Pe ceilalți însă, inclu
